Știri

Valentin Dragnea și soția sa, agresați pe stradă. Reacția lui Liviu Dragnea

Valentin Dragnea și soția acestuia susțin că au fost agresați pe stradă, în apropierea casei din Cotroceni în care locuiește fiul liderului PSD, Liviu Dragnea.

Cei doi au depus plângere pentru amenințare și tulburarea liniștii publice. Incidentul a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni, iar identitatea agresorului nu este cunoscută.

In presă au apărut, însă, informații neconfirmate conform cărora unul dintre copiii lui Ion Caramitru ar fi fost cel care i-a agresat verbal pe băiatul lui Dragnea și pe soția sa.

În acest caz a fost deschis un dosar in rem instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Liviu Dragnea a fost întrebat despre acest incident și a declarat: ”Nu pot să vă dau mai multe detalii, doar că a fost agresat de mai multe ori și s-a hotărât într-un final să depună plângere.”

Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea, s-a căsătorit la sfârşitul lunii august. Petrecerea a avut loc la Palatul Snagov, unde au fost invitaţi toţi parlamentarii şi primarii importanţi ai PSD.

Câţiva protestatari au întâmpinat invitaţii la nunta fiului lui Liviu Dragnea, pe marginea drumului către Palatul Snagov, cu pancarte pe care au scris mesaje anti-PSD.

De frica huiduielilor, liderul PSD a mutat cununia religioasă de la biserica Sfântul Elefterie din centrul Capitalei la capela de la Snagov. „Nuntă cu penali”, „M… PSD”, „Casă cu gratii pentru tată socru”, „Fără penali” sunt mesajele de pe pancartele protestatarilor.

„Am venit pentru nunta băiatului lui Dragnea.

Vrem să îi urăm să facem un dans cu dânsul şi să răpim socrul mare, să-l ducem într-o pădure în Buzău să stea cu mistreţii, să vedem dacă ia pesta porcină de acolo”, a spus o protestatară, potrivit Mediafax.

Citește și: Primele declarații ale lui Liviu Dragnea, după ședința CExN: „Este bine să fie făcută o remaniere”. Ce miniștri sunt vizați

Acest articol a fost actualizat la: 24 septembrie 2018 16:29

Share
Scris de
Catalin Nae