Vânt puternic şi ninsori viscolite. Zeci de şcoli sunt închise

19.01.2018
Vânt puternic şi ninsori viscolite. Zeci de şcoli sunt închise

Vânt puternic şi ninsori viscolite în 12 judeţe. Zeci de şcoli sunt închise şi vineri din cauza vremii.

Douăsprezece judeţe sunt, vineri, sub cod galben de vânt puternic şi ninsoare până la ora 15.00, urmând a se înregistra rafale de vânt şi de 90 de kilometri la oră

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie citată de News.ro, până vineri la ora 15.00, în Crişana, Maramureş şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în general, moderate cantitativ.

Vântul la rafală va avea viteze cuprinse între 50 şi 70 km/h trecător viscolind ninsoarea

Pe arii restrânse va fi polei. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor atinge 60…70 km/h, iar pe creste 80…85 km/h spulberând zăpada depusă.

Totodată, ANM a anunţat că judeţele Harghita, Neamţ, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara şi Alba sunt sub cod galben de vânt puternic şi ninsori.

Potrivit avertizării, în Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali, mai ales la altitudini mari, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală de peste 85…90 km/h. Va ninge în general moderat cantitativ, şi va fi viscol.

Din cauza condiţiilor meteorologice şi a zăpezii, cursurile au fost suspendate, vineri, în 30 de unităţi şcolare din patru judeţe – Galaţi, Iaşi, Prahova şi Tulcea.

Astfel, în judeţul Galaţi cursurile vor fi suspendate în trei şcoli, în judeţul Iaşi în opt şcoli, în Tulcea nu vor face cursurii elevii din 18 şcoli, iar în Prahova nu se fac cursuri într-o şcoală.

Ministerul Educaţiei precizează că orele de curs vor fi recuperate pe parcursul semestrului I

Totul conform graficului stabilit de fiecare unitate de învăţământ şi aprobat de inspectoratele şcolare judeţene.

Joi, din cauza viscolului au fost supendate cursurile în 85 de unităţi de învăţământ din 13 judeţe, iar mai multe drumuri naţionale, judeţene şi comunale au fost închise.

Peste 12.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi au în teren cu peste 4.000 de mijloace tehnice pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice severe.

Citeşte şi HAOS pe căile ferate din cauza vremii. Trenurile au întârzieri de sute de minute

Este haos pe căile ferate din România din cauza viscolului și a vântului puternic. Trenurile înregistrează întârzieri de sute de minute iar călătorii așteaptă disperați în gări sau în trenuri.

50 de oameni au fost blocaţi într-un tren inter-regio rămas în nămeţi între Cataloi şi Tulcea, din cauza viscolului.

O locomotivă a fost trimisă să aducă trenul în staţia Tulcea, însă nu l-a putut urni, aşa că a preluat jumătate dintre călători.

Ceilalţi 25 au fost nevoiţi să aştepte ca locomotiva să se întoarcă să-i preia şi pe ei.

Mai multe trenuri au ajuns cu întârziere în Gara de Nord din cauza ninsorii şi a vântului puternic

Un tren Interregio a fost oprit între zăpezi, între Tulcea Mărfuri și Tulcea Oras. O locomotivă s-a deplasat pentru deblocarea trenului dar nu a reuşit.

A luat iniţial 25 de persoane după care s-a întors şi a alut şi ceilati 25. În tot acest timp in trenul interergio a fost lumina si caldura, a declarat Florentin Daciu, purtător de cuvânt ISU Tulcea.

Mai multe trenuri au ajuns cu întârziere în Gara de Nord din cauza ninsorii şi a vântului puternic

Cele mai mari probleme au fost pe ruta Braşov-Bucureşti, după ce un copac a căzut pe liniile de cale ferată. Una dintre garnituri a sosit cu o întârziere de peste 200 de minute.