Veste INCREDIBILĂ pentru prinţul Harry! Jurnaliştii britanici au făcut anunţul

Ultimul update: luni 30 octombrie 2017 10:26 Data publicării: luni 30 octombrie 2017 10:26
Autor , în Știri

Veste teribilă pentru Prinţul Harry al Marii Britanii. Jurnaliştii britanici au făcut această descoperire şi au făcut totul public.

Prinţul Harry al Marii Britanii şi iubita lui, actriţa americană Meghan Markle, sunt verişori îndepărtaţi. El a crescut la Palatul Kensington, iar ea s-a născut la aproape nouă mii de kilometri distanţă, potrivit express.co.uk.

Jurnaliştii britanici au studiat arborele genealogic al celor două familii

Reporterii britanici au aflat că legătura lor de sânge este un strămoş comun din secolul al 15-lea.

Dacă se căsătoreşte cu Harry, Meghan Markle este nevoită să se mute la Londra, pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle în calitate de membră a familiei regale.

„Meghan ştie că nu poate fi prinţesă şi actriţă în acelaşi timp. Este fericită să-şi sacrifice cariera pentru un viitor atât de frumos. Oricum, ea e foarte implicată în campanii caritabile, iar acum că va face parte din familia regală, va putea realiza şi mai multe lucruri”,

a declarat o sursă apropiată de actriţă, pentru tabloidul britanic Daily Mail.

Sursa: Huff.ro
Comentarii