Iarna aceasta va fi ultima în care municipalităţile vor subvenţiona agentul termic pentru încălzirea populaţiei.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul energiei au anunţat că subvenţia va fi retrasă din aprilie anul viitor şi că se vor acorda ajutoare financiare de încălzire doar familiilor care se înscriu în categoria de consumator vulnerabil.
Şefa Serviciului de Eficienţă Energetică din cadrul ANRE, Mirela Pleşca, a precizat că, în prezent, este în dezbatere legislaţia secundară privind noţiunea de “consumator vulnerabil”.
Citeşte şi Descoperire MACABRĂ în bagajele unor italieni întorși din România
În prezent, ajutorul lunar pentru energie termică se acordă doar în stiuaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1,572 ISR in cazul familiilor şi 2,164 ISR în cazul persoanei singure. Având în vedere că, în momentul de faţă, valoarea ISR este de 500 lei, venitul net trebuie să fie de maxim 786 lei în cazul familiilor şi de maxim 1.082 lei in cazul persoanei singure.
În cazul în care consumatorii utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, atunci venitul lor trebuie să fie cuprins între 0 şi 615 lei. Aceeasi condiţie se aplică şi consumatorilor care folosesc energie electrică, conform avocatnet.ro
Ajutorul se acordă doar pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedintă. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei poate fi solicitat anual până la data de 16 octombrie.
Citeşte şi Vreme anormală începând de săptămâna viitoare. AVERTISMENTUL meteorologilor
Acest articol a fost actualizat la: 2017-10-14T12:57:12+03:00 12:57
Acest site foloseste cookies.
Read More