CFR Călători informează că, începând cu data de 1 aprilie a.c., sunt operate anumite modificări în procedura de validare a legitimațiilor de călătorie, în tren.
Pentru îmbarcările din stații cu ghișee de vânzare deservite de personal CFR Călători, biletul emis pentru un anumit tren NU mai poate fi validat de către personalul de tren în situația în care se dorește efectuarea călătoriei cu alt tren din aceeași zi, ce este programat să circule mai devreme sau mai târziu.
În acest caz este obligatoriu să se solicite de către călător, la casele de bilete, viza de modificare/validare a legitimației de călătorie pentru noul tren, până cel târziu la o oră după ora de plecare a trenului înscrisă pe bilet. Modificarea se va putea realiza numai în măsura în care mai sunt locuri disponibile, atât la trenurile Interregio (în limita locurilor disponibile), cât și la trenurile Regio în limita capacității maxime acceptate la transport.
Atenție! În situația în care călătorul se urcă în tren fără ca biletul să aibă viza de modificare/validare, la controlul documentelor de transport, acesta va fi considerat fără legitimație de călătorie și personalul de tren îi va emite bilet la tarif de taxare în tren.
EXCEPȚIE fac cazurile în care îmbarcarea se face dintr-o stație nedeservită de personal CFR Călători ori în afara programului de lucru al acestuia, caz în care validarea legitimațiilor de călătorie (pentru situațiile prezentate mai sus) se face la personalul de tren.
Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete, conform reglementărilor în vigoare au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.
Acest site foloseste cookies.
Read More