Connect with us
Vești proaste pentru bucureșteni! Anunțul RATB cu privire la dotarea cu aer condiționat a tramvaielor

Știri

Vești proaste pentru bucureșteni! Anunțul RATB cu privire la dotarea cu aer condiționat a tramvaielor

RATB a anunțat astăzi prin intermediul unui comunicat cum se va desfășura climatizarea pe mijloacele de transport din Capitală. Astfel, Regia Autonomă de Transport București anunță faptul că sistemul de climatizare al tramvaielor nu va fi posibil în această vară.

Iată comunicatul RATB:

„RATB măreşte numărul vehiculelor cu instalaţii de climatizare pentru călători

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) dispune în prezent de 993 de autobuze Mercedes Citaro, din care peste 500 sunt dotate cu instalaţii de aer condiţionat.

Pentru asigurarea confortului călătorilor în perioada verii, RATB are deja în derulare un contract de execuţie pentru montarea de instalaţii de climatizare pe încă 150 de autobuze fără astfel de dotări. Până în prezent, la peste 20% din cele 150 de autobuze lucrările sunt în diverse stadii de execuţie sau instalaţiile au fost deja montate şi sunt în perioada de probă. Pe măsură ce vor fi recepţionate, instalaţiile de pe vehicule vor fi utilizate, în beneficiul călătorilor.

Citește și: RATB îşi schimbă denumirea. Ce se va întâmpla cu regia de transport public

Totodată, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie, RATB are în derulare şi un contract pentru dotarea cu instalaţii de climatizare a 100 de troleibuze. Până acum, au fost montate şi se află în probe sau sunt în diverse stadii de execuţie 25% din troleibuzele incluse în programul de modernizare, iar primele 14 troleibuze cu aer condiţionat sunt în traseu şi sunt incluse permanent în parcul circulant, inclusiv sâmbătă şi duminică.

Proiectul de modernizare a tramvaielor, neconform

Procesul de modernizare a vehiculelor prin montarea de instalaţii cu aer condiţionat este întârziat de faptul că montarea se poate face doar în perioade de repaus al vehiculelor sau în zilele când parcul circulant este relativ redus (sâmbătă, duminică şi sărbători legale).

În ceea ce priveşte proiectul de modernizare a peste 250 de tramvaie cu sistem de climatizare în salonul de călători, licitaţia a fost anulată, întrucât pentru loturile respective nu au fost depuse oferte sau au fost depuse oferte neconforme. Procedura de licitaţie va fi reluată”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top