Bogdan Olteanu a fost retinut de DNA azi noapte. Denunturile lui Sorin Ovidiu Vintu in fata procurorilor DNA anunta deja primele victime. Pe langa numele lui Calin Popescu Tariceanu, intens vehiculat in aceste zile, apar si Liviu Mihaiu, fostul guvernator al Deltei Dunarii in perioada cand Tariceanu era premier si Bogdan Olteanu, fost sef al Camerei Deputatilor, membru al PNL in perioada 2007-2008.
Update, ora 20.00: Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca Bogdan Olteanu sa fie plasat in arest la domiciliu, timp de 30 de zile. Decizia nu este una definitiva si poate fi atacata cu recurs. Totodata, avocatul lui Olteanu a anuntat ca acesta va demisiona din functia de viceguvernator al BNR luni.
Procurorii DNA il acuza pe Bogdan Olteanu ca in perioada iulie-noiembrie 2008 a solicitat si a primit de la Sorin Ovidiu Vintu 1 milion de euro si sprijin electoral daca il va numi pe Liviu Mihaiu, cunoscut ecologist care i-a facut recent campanie lui Nicusor Dan la primaria Capitalei, guvernator al Deltei Dunarii.
In perioada in care Mihaiu a fost guvernatorul Deltei s-a reusit stoparea vanatorii ilegale si a pescuitului ilegal de sturion. Procurorii nu au aratat inca in ce fel a beneficiat Sorin Ovidiu Vintu de numirea lui Mihaiu ca guvernator al Deltei, prin interpusi din PNL si guvern.
Sorin Ovidiu Vintu se intoarce in puscarie pentru 6 ani
Medici electrocutati la Spitalul Coltea, in sala de operatii!
„In perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, a solicitat si primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro si sprijin electoral, constand in servicii de marketing si consultanta, in schimbul efectuarii de demersuri pe langa membrii Guvernului Romaniei pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunarii.
Banii au fost remisi de catre omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligentelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectiva a fost numita la data de 18 septembrie 2008 in functia de guvernator al Deltei Dunarii. In cauza se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane”, se arata in comunicatul DNA.
Bogdan Olteanu va aparea astazi in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunerea de arestare preventiva pentru 30 de zile.
Conform declaratiei de avere completate in 7 iunie 2016, Bogdan Olteanu are o casa de locuit in Ghermanesti, judetul Ilfov, cu o suprafata de 1.057 de metri patrati, construita in anul 2014.
El detine si un autoturism Lexus fabricat in anul 2007. In aprilie, Olteanu a vandut actiuni la Unicredit S.A. in valoare de 12.625,07 lei. Viceguvernatorul are conturi deschise la BRD si Banca Transilvania, in care avea, la data completarii declaratiei de avere, 14.953,06 lei si 39,55 euro.
Bogdan Olteanu detine 50% din actiunile E-boda Buildings si E-boda Electronics. El a imprumutat E-boda Buildings cu 155.061 lei si E-boda Electronics cu 6.000 de lei.
Olteanu are un credit imobiliar de 474.812,01 lei si un credit cu garantie imobiliara de 495.161,76 lei, ambele contractate la Banca Transilvania in anul 2015, cu scadenta in anul 2019. El mai are credite de 80.000 de lei la Bancpost si Banca Transilvania acumulate pe carduri de credite.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-07-29T20:42:13+03:00 20:42
Acest site foloseste cookies.
Read More