Viorica Dăncilă a fost prezentă astăzi în Parlamentul European, la Strasbourg, pentru a răspunde în legătură cu măsurile privind reforma din justiţie, dar şi modul în care s-a intervenit la protestul din 10 august.
În fața europarlamentarilor, Dăncilă a venit cu un discurs scris pe o foaie, spunând că nu a venit în Parlamentul European pentru a da socoteală, ci din respect pentru instituție.
”Este legitim să ne întrebăm în ce fel i-a apărat MCV pe români în încălcarea drepturilor lor.
Nu am văzut nimic despre protocoalele secrete în MCV, despre încălcarea drepturilor cetățenilor, (…) nu se vede cum erau șantajați martorii, cum erau făcute interceptările. În baza protocoalelor, milioane de români s-au aflat sub monitorizarea SRI.
Asta înseamnă că acest mecanism și-a ratat menirea pentru care a fost creat și cer oficial să ni se spună cine a furnizat datele și a făcut rapoartele MCV”, a spus Dăncilă.
„Comisia de la Veneția spunea că în sistemul sovietic, Parchetul reprezenta un instrument… Jumătate dintre magistrații din România au avut dosare prin care au fost influențați să dea soluții.
Nu o spun doar eu, o spun magistrații din România. În final, toți au fost achitați iar dosarele clasate, dar ei au fost înlăturați. Azi v-am informat pe toți despre abuzurile din România.
De acum nu se vor mai putea ignora aceste lucruri, nu se va mai putea vorbi despre justiția din România, dacă nu se va vorbi despre aceste abuzuri”, a mai spus aceasta, conform Mediafax.
„Este acuzată jandarmeria pentru că a intervenit împotriva unor manifestanți violenți. Nu pot accepta ca jandarmeria să fie acuzată.
Nu interziceți României ceea ce este permis în alte state. Vrem să vă fim parteneri, dar vrem să vă fim parteneri egali”, a mai spus Dăncilă.
„România are două problemă, corupția și serviciile secrete. România trebuie să combată mentalitatea veche a securității. Văd doamna premier o reacție nepotrivită la această situație.
Slăbirea procurorilor aș zice că e un stil Orban-Kaczyński. Vă dau un sfat.
Nu mergeți pe calea proastă și nu urmați calea Ungariei și Poloniei. Urmați recomandările Comisiei de la Veneția, paenru că lupta împotriva corupției trebuie întărită”, a spus președintele grupului ALDE.
La începutul dezbaterii, Frans Timmermans a luat cuvântul și a spus că mulți români se tem că aceste modificări vor duce la regrese privind lupta anticorupție.
”Parlamentul român nu a arătat până acum disponibilitatea de a ține cont de observațiile făcute”, a spus el.
”CE a recomandat să ceară ajutorul Comisie de la Veneția în acest sens. Urmărim ultimele evoluții din România cu multă îngrijorare. Independența sistemului judiciar și capacitatea de a combate corupția sunt jaloane esențiale, însă lucrurile merg înapoi.
CE a cerut să continue acest curs și ca România să facă pași înainte. CE a fost și va fi gata să susțină România în acest proces. Dacă sunt adoptate fără corecții, aceste legi din domeniul penal, vor periclita autonomia justiției în combaterea corupției.
Veți vedea și în noiembrie ce s-a scris în MCV, față de ianuarie 2018. Situația s-a deteriorat. Președintele Juncker și cu mine am făcut declarații în care ne-am exprima îngrijorarea.
În timp ce vom continua să urmărim obiectivele noastre pentru a avea un dialog cu autoritățile române, vreau să vă spun că vom vedea dacă există conflicte în ceea ce privește legile justiției și combaterea corupției”, a spus Timmermans.
Citește și: Ce spun Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu după avertismentul lui Timmermans