Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis nu i-a solicitat demisia la întâlnirea de marţi de la Palatul Cotroceni.
Aceasta i-a răspuns președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, la o întrebare pe care i-a adresat-o la o întâlnire pe teme economice la care au participat cei doi demnitari, la Palatul Parlamentului.
Citește și: Premierul Viorica Dăncilă şi-a anunţat decizia după ce Klaus Iohannis i-a cerut demisia
„Nu, domnule preşedinte, nu mi-a mai cerut demisia, dar mi s-a părut inoportună chiar cererea demisiei de către domnul preşedinte şi i-am spus acest lucru domnului preşedinte.
Nu, a fost o discuţie din punct de vedere al preşedintelui.
Și din punct de vedere al prim-ministrului, un prim-ministru care are un program de guvernare în care avem şi un capitol legat de politică externă, pe care l-a votat Parlamentul României şi pe care Ministerul Afacerilor Externe. Și Guvernul trebuie să-l pună în practică„, a precizat Dăncilă.
Citește și: Viorica Dăncilă, replică pentru Klaus Iohannis: „Nu îmi voi da demisia sub nicio formă”
Liviu Dragnea a intervenit cu întrebarea „V-a mai cerut demisia la acea întâlnire?” după ce un jurnalist a chestionat-o pe Viorica Dăncilă despre discuţia pe care premierul a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, în condiţiile în care şeful statului i-a cerut de două ori demisia în ultimele zece zile.
Klaus Iohannis a susținut luni seara o conferință în care a vorbit despre banii românilor și despre programul de guvernare al PSD.
„O constatare pe care am mai făcut-o despre programul de guvernare PSD, de la început s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.
PSD a propus românilor pe de o parte, scăderea taxelor şi impozitelor, o acţiune începută acum doi ani cu scăderea TVA – pe de altă parte au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri au spus ei, autostrazi, scoli au spus ei. Cistește continuarea AICI.
Foto: Hepta
Acest articol a fost actualizat la: 2018-05-16T14:12:38+03:00 14:12
Acest site foloseste cookies.
Read More