Connect with us
Wimbledon: Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru merg mai departe. Irina Begu, eliminată

Știri

Wimbledon: Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru merg mai departe. Irina Begu, eliminată

Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru au reușit să se califice în turul al doilea al turneului de tenis de la Wimbledon. Irina Begu, însă, a suferit o înfrângere drastică în fața unei jucătoare care nu este în primele 200!

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a dispus de Magdalena Rybarikova (Slovacia), cap de serie numărul 19, cu 7-5, 6-3.

Sorana Cîrstea (28 ani, 51 WTA) a trecut de Rybarikova (29 ani, 19 WTA) după o oră şi 29 de minute, întorcând scorul în primul set de la 3-5.

Românca are acum 3-2 în meciurile directe cu Rybarikova. Cîrstea s-a impus în 2008, în semifinale la Taşkent, când Rybarikova a abandonat după primul set (6-3),

Sorana obţinând ulterior singurul său titlu de simplu din circuitul WTA. Reprezentanta Slovaciei a învins în 2017, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-2, 6-1.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 63.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi rusoaica Evghenia Rodina sau germanca Antonia Lottner.

Alexandra Dulgheru merge în turul 2 de la Wimbledon!

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat, luni, în runda secundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut de Kristyna Pliskova (Cehia), cu 6-4, 1-6, 6-2.

Alexandra Dulgheru (29 ani, 141 WTA), venită din calificări, a trecut de Pliskova (26 ani, 77 WTA) după o oră şi 43 minute, făcând un nou pas spre revenirea în top 100 WTA.

Pliskova a avut 6 aşi, dar a făcut şi 6 duble greşeli în acest meci, în care a transformat doar 3 din cele 11 şanse de break (3 din 4 pentru Dulgheru).

Alexandra a mai învins-o pe Kristyna în 2014, în primul tur la US Open, cu 6-3, 6-4.

Românca şi-a asigurat un cec de 63.000 de lire sterline şi 110 puncte WTA. Următoarea adversară a Alexandrei Dulgheru va fi învingătoarea dintre americanca Venus Williams, a noua favorită, şi suedeza Johanna Larsson.

Irina Begu a pierdut surprinzător contra locului 204 WTA

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă fără drept de apel de Katie Swan (19 ani), cu 6-2, 6-2, luni, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Swan (204 WTA) a câştigat în doar 56 de minute meciul cu Irina Begu (27 ani, 36 WTA), românca având o evoluţie foarte slabă, cu cinci duble greşeli şi nicio minge de break creată.

Begu a ratat astfel şi un posibil duel în turul secund cu Mihaela Buzărnescu (30 ani, 28 WTA), cap de serie numărul 29, care o va înfrunta pe belarusa Arina Sabalenka (20 ani, 32 WTA).

Irina Begu va primi pentru participare un cec de 39.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA. Ea va evolua şi la dublu, alături de Mihaela Buzărnescu, cele două fiind favoritele numărul 15.

Alte cinci românce vor mai evolua în primul tur la Wimbledon, Simona Halep (principala favorită) contra japonezei Kurumi Nara, Mihaela Buzărnescu, desemnată cap de serie numărul 29, contra belarusei Arina Sabalenka.

Monica Niculescu o va avea ca adversară pe japoneza Naomi Osaka, desemnată cap de serie numărul 18.

Ana Bogdan va primi replica spaniola Lara Arruabarrena. Elena-Gabriela Ruse, venită din calificări, va avea o adversară puternică, poloneza Agnieszka Radwanska, desemnată cap de serie numărul 32.

Citește și: Simona Halep lider absolut! A 35-a săptămână în fruntea clasamentului WTA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top