Pe 5 octombrie este celebrată Ziua Educației, prilej cu care, în țară, elevii nu fac ore, ci activități speciale, iar unii nici nu merg la școală.
Sindicaliștii din Educație au lansat cu prilejul acestei zile un comunicat de presă, în care deplâng situația școlii românești, în anul Centenarului.
Ei critică, totodată, decizia fostului ministru al Educației de a tăia 4.600 de posturi din unităţile de învăţământ, în condițiile în care acesta se confruntă cu deficiențe de personal.
”O simplă radiografie a sistemului de învăţământ ne arată că “şcoala românească” a rămas doar un simbol. Investiţii scăzute, salarii complet nemotivante pentru cadrele didactice, ceea ce face ca România să fie singura țară din
Uniunea Europeană unde există cadre didactice fără studii de specialitate, unităţi de învăţământ din care lipsesc internetul, calculatoarele sau metodele moderne de predare, elevi direcţionaţi greşit de programe şcolare învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii, clase suprapopulate în care accentul este pus pe cantitatea şi nu pe calitatea actului educaţional, o subfinanţare cronică menţinută an de an”, arată sindicaliștii de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, cea mai mare de acest gen din țară.
FSLI reclamă și tenativa ex-ministrului Valentin Popa de diminuare a posturilor din educație:
”Cea mai recentă măsură a unui ministru al Educaţiei a fost reducerea a peste 4.600 de posturi din unităţile de învăţământ, în codiţiile în care sistemul are un deficit foarte mare de personal didactic auxiliar și nedidactic.
În consecinţă, nu putem spune decât că, în anul Centenarului, am rămas cu restanţe în faţa Educaţiei. Avem atât de multe de recuperat, încât prin lipsa implicării sau prin aplicarea unor politici greşite, ne vom confrunta, în curând cu un sistem bolnav, care nu mai poate fi ajutat. Cei care au de pierdut nu sunt doar colegii noştri, ci mai ales elevii”.
Citește și: Schimbări în structura anului școlar
Acest site foloseste cookies.
Read More