Connect with us
Este oficial: Samsung a oprit definitiv producția Galaxy Note 7

Știri

Telefonul de vârf al Samsung a fost lansat

Terminalul include obişnuitul stylus S-Pen, care este mai precis şi mai sensibil decât cel de pe modelul Note anterior. Designul este similar cu cel al seriei Galaxy S8, fiind bazat pe un ecran cu margini foarte înguste şi display cu colţuri rotunjite.

Galaxy Note 8 dispune de un ecran cu diagonala de 6,3 inci (rezoluţie 1.440 x 2.960 pixeli) curbat pe ambele laturi şi aspect 18,5:9. Mai mult, smartphone-ul rulează Android 7.1.1, are capacitate de stocare internă de 64 GB, baterie de 3.300 mAh şi 6 GB memorie RAM – o premieră pentru un smartphone Samsung.

 Acesta este şi primul model de telefon al companiei cu sistem dual-camera. Modulul secundar (teleobiectivul) de cameră oferă zoom optic 2X. Galaxy Note 8 este primul smartphone care dispune de stabilizare optică pentru ambele camere de pe spate. Compania a prezentat funcţia Live Focus pentru cameră, care este asemănătoare cu modul Portret de pe iPhone 7 Plus. Fundalul este estompat pentru ca focusul să fie pe subiect. Totuşi, funcţia Samsung este superioară celei de pe iPhone 7 Plus, deoarece permite modificarea intensităţii fundalului. Camera frontală, pentru selfie-uri, are senzor de 8 MP.

O altă funcţie interesantă este App Pair, care permite lansarea simultană de pe panoul Edge, printr-o singură apăsare pe ecran, a două aplicaţii în mod multi-fereastră.

Galaxy Note 8 beneficiază de trei metode biometrice de securitate: scanner pentru iris, senzor de amprentă şi recunoaştere facială. Mai mult, terminalul dispune de rezistenţă la apă şi praf (certificareIP68) şi funcţie de încărcare wireless.

Din fericire pentru mulţi utilizatori, jack-ul audio universal de 3,5 mm este prezent pe telefon. În cutie sunt livrate şi căşti AKG, la fel ca cele furnizate cu seria Galaxy S8.

Note 8 va include chipset Exynos 8895 în versiunile vândute în afara Statelor Unite şi Snapdragon 835 pe teritoriul Americii.

Utilizatorii din România care fac precomandă pentru noul Galaxy Note 8 la partenerii Samsung vor primi cadou un dispozitiv Samsung DeX.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top