Zborurile Tarom de vineri 22 martie 2019 – NU sunt anulate

Ultimul update: miercuri 20 martie 2019 21:10 Data publicării: miercuri 20 martie 2019 21:10
Autor , în Travel

În presa centrală circulă o informație potrivit căreia zborurile Tarom, de vineri, 22 martie 2019, nu se vor efectua pentru că în prezent compania are Consiliul de Administrație dizolvat și expira mandatul directorului general, scrie AIR24.ro.

Câteva informații care v-ar putea fi utile dacă aveți zboruri Tarom vineri 22 martie 2019 sau în perioada următoare:

Compania Tarom nu va reține avioanele la sol, chiar dacă nu are un director sau un C.A. în funcție. Nu mai fost situații similare cu cea în care se află Tarom acum și avioanele au zburat.

Informațiile despre zborul vostru vor fi mereu disponibile pe site-ul Tarom sau al aeroportului de plecare sau destinație.

Singurața pasagerilor, a bagejelor sau a zborului vostru nu este pusă în pericol de situația administrativă în care se află Tarom.

Până la ora publicării acestui articol nu s-a luat nici o decizie cu privire la anularea curselor de vineri.

Autoritatea Aeronautică Civilă nu a cerut suspendarea licențeide zbor – așa cum afirmă unele surse din presă.

Sursa: Huff.ro
Știri despre:
Comentarii