Dacă ați decis ca anul acesta să mergeți în fața ofițerului de stare civilă sau în fața preotului, trebuie să știți că aveți nevoie de mai multe acte pentru ca totul să se desfășoare așa cum trebuie. Astfel, din acest articol veți afla tot ce trebuie să faceți pentru a avea o nuntă de vis, legală, fără nicio problemă.
Toți cei care vor să se căsătorească la starea civilă, trebuie să știe ce documente trebuie să prezinte. Pe lângă acestea, au nevoie și de un certificat medical prenupțial. Acesta este un document care te declară apt pentru căsătorie.
Inainte de a ajunge în faţa ofiţerului stării civile ai nevoie de câteva analize medicale în urma cărora medicul te va declara aptă pentru căsătorie. Ţi se vor face analize de sânge pentru depistarea virusului HIV şi a sifilisului (VDRL), dar şi o radiografie pulmonară pentru depistarea tuberculozei.
Certificatul prenupțial trebuie depus în cel mult 24 de ore. Acesta este valabil 14 zile de la depunerea la primărie, ceea ce înseamnă că ceremonia nu poate avea loc mai târziu de data aceasta.
Pe lângă acest certificat, mai ai nevoie de:
Dacă unul dintre cei doi soți a mai fost căsătorit anterior, trebuie aduse și documentele în original și copie, din care să reiasă că a fost desfăcută căsătoria anterioară și că persoana se poate căsători din nou (actul de divorț sau un certificat de deces al fostului soț, în funcție de situație);
Spre deosebire de căsătoria civilă, unde ai nevoie de un întreg dosar cu acte, la căsătoria în fața Domnului ai nevoie doar de certificatul de căsătorie. Asta pentru că statul român recunoaște căsătoria religioasă încheiată în fața preotului numai după încheierea celei civile.
În cazul în care unul dintre soți a mai fost căsătorit anterior, Biserica obișnuiește să ceară și actul de divorț în original și copie, pentru a demonstra că totul este în regulă.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-01-17T12:34:41+02:00 12:34
Acest site foloseste cookies.
Read More