Utile

Ciuperci otrăvitoare. Cum știi că te-ai intoxicat cu ciuperci

Ciupercile au o valoare nutritivă ridicată motiv pentru care au fost consumate din cele mai vechi timpuri. În afară de ciupercile comestibile, se cunosc şi cel puţin 50 de specii toxice. Intoxicația cu ciuperci este provocată de consumul ciupercilor otrăvitoare și este considerată o urgență medicală.

Ciuperci otrăvitoare

Ciuperci otrăvitoare sunt denumite toate tipurile de ciuperci din Regnum Fungi de tip Ascomycota precum Basidiomycota, care au pălărie și picior.

Există peste 200 de specii care sunt sigur toxice, dar numai o parte dintre ele provoacă intoxicații mortale.  Ciupercile otrăvitoare seamănă foarte bine cu cele comestibile, și tocmai de aceea, oamenii ajung să facă confuzii.

Tipuri de ciuperci pe care nu trebuie să le consumi

Buretele porcesc – este responsabil pentru apariția sindromului Paxillus, care este letal pentru organismul uman.

Gheba de brad – are un aspect comun și poate fi confundată cu alte ciuperci comestibile. Efectele ei asupra organismului sunt letale.

Ciuperca albă – și aceasta poate fi ușor de confundat. Are un nivel ridicat de toxicitate și poate provoca probleme grave gastrointestinale.

Cortinara de munte – conține o substanță letală numită orelanină, care poate duce la insuficiență renală și hapatică, la fel ca și în cazul ciupercii numite văloasă delicată.

Pălăria șarpelui – conține acid ibotenic și muscimol, substanțe care au efecte neurotoxice și care pot cauza halucinații.

Buretele pestriț – conține mai multe toxine care, atunci când ajung în organism, provoacă probleme digestive, halucinații și intoxicații.

Simptomele intoxicației cu ciuperci

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie, adică timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei.

Tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri de stomac, diaree, hepatită acută toxică şi insuficienţă hepatică;
Tulburări neurosenzoriale: mioză (micşorarea pupilelor) sau midriază (dilatarea pupilelor), agitaţie, dezorientare temporo-spaţială, confuzie, delir, halucinaţii vizuale şi auditive, convulsii, comă;
Tulburări cardiovasculare: bradicardie sau tahicardie, hipoten-siune arterială sau hipertensiune arterială;
Tulburări hidroelectrolitice, cu risc de deshidratare severă la copii şi vârstnici;
Tulburări renale: insuficienţă renală funcţională şi/sau organică;
simptome generale: frisoane, febră, transpiraţii, uscăciunea mucoaselor sau dimpotrivă hipersecreţie salivară şi renală.

Gravitatea intoxicaţiilor cu ciuperci este dată în special de insuficienţa hepatică fulminantă şi insuficienţa renală care duc frecvent la deces.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More