Vedete
Lidia Buble a vorbit despre căsătoria cu Răzvan Simion: „Suntem ca și căsătoriți”
Lidia Buble și Răzvan Simion formează un cuplu stabil de aproape doi ani. Ce doi locuiesc împreună, însă, cu toate acestea, cântăreața și prezentatorul tv nu au planuri de viitor. Lidia Buble a declarat de curând că nu s-a gândit la căsătorie și preferă ca lucrurile să vină natural.
„Nu, încă nu. În orice cuplu mai vorbeşti din când în când, dar încă nu ne-am propus, nu avem ceva programat.(n.r căsătorie) Lăsăm să vină totul natural, nu vrem să forţăm absolut nimic. Suntem bine, suntem ca şi căsătoriţi”, a spus Lidia Buble.
Chiar dacă nu se gândește la căsătorie, Lidia Buble își dorește să devină mamă. Într-un interviu mai vechi ea a declarat că iubește copiii, de aceea a debutat în dublajul de film animat „Berzele”.
,,A fost foarte frumos! Îmi place să redescopăr o altă latură de-a mea, cu atât mai mult cu cât nu am ştiut că pot să fac asta. Mi se pare de-a dreptul minunat personajul meu, acela de mămică foarte cool. Mi se potriveşte perfect. Cred că aşa voi fi şi eu. Îmi plac enorm copiii şi cred că voi avea mulţi. Cel puţin patru copii îmi doresc, iar dacă o să fie mai mulţi vor fi bineveniţi”, a declarat, Lidia Buble.
Cum a slăbit Lidia Buble
În ultima vreme, Lidia Buble și-a surprins fanii cu silueta ei. Aproape la fiecare fotografie pe care o postează, fanii îi atrag atenția că e prea slabă. Artista a vorbit despre acest lucru și a spus că nu ține dietă și nici nu merge la sala de sport.
Citește și: Lidia Buble, moment de sinceritate. A recunoscut că a făcut un gest pe care mulți îl consideră rușinos
Citește și: Lidia Buble se visează o mămică cool: „Cel puțin 4 copii îmi doresc”
„Am slăbit din cauza stresului. Nu prea dorm, nu ţin cură, nu mănânc dulciuri, eu nu mănânc carne de fel, mănânc foarte rar peşte. În general sunt cam puturoasă, nu merg la sală. Mă ajută mişcarea scenică” , a spus Lidia Buble la Antena Stars.