Știri
Momentul în care două avioane se ciocnesc pe aeroportul din Amsterdam
Două avioane au intrat în coliziune pe aeroportul Schipol din Amsterdam, cauzând întârzieri de mai multe ore pentru sute de pasageri, informează The Guardian.
Un Airbus A320 al easyJet care pleca spre Londra şi un Boeing 7370-800 al KLM cu destinaţia Madrid au intrat în coliziune marți dimineaţa în momentul în care se retrăgeau de la porţile de îmbarcare.
Fotografiile pasagerilor arată aripa avionului easyJet intersectându-se cu coada celuilalt avion, potrivit News.ro.
După o aşteptare de aproximativ cinci ore, pasagerii au plecat spre destinaţii cu alte aeronave.
Ambele aeronave implicate în coliziune au fost retrase pentru a fi inspectate. EasyJet a informat într-un comunicat că pasagerii au primit vouchere pentru a-şi achiziţiona răcoritoare şi că a fost demarată o anchetă pentru a înţelege ce s-a întâmplat.
De asemenea, KLM a început o anchetă separată, a anunţat compania olandeză într-un comunicat.
An easyJet Airbus A320 has collided with a KLM Boeing 737-800 during pushback at Schiphol Airport. No injuries reported. (Photos: @sandiforward) https://t.co/xACAjT99Xo pic.twitter.com/rBlk34mCho
— Breaking Aviation News (@breakingavnews) 9 July 2019