Connect with us
Vremea: ANM a anunțat dacă va veni canicula în România și ce se va întâmpla în următoarele zile

Știri

Vremea: ANM a anunțat dacă va veni canicula în România și ce se va întâmpla în următoarele zile

Vremea anormală din această vară a făcut ravagii în Europa, iar cetățenii bătrânului continent au avut de suferit din cauza fenomenelor meteo neobișnuite.

Specialiștii ANM au dezvăluit ce alte fenomene ne așteaptă și dacă va urma un val de caniculă și în România.

„Avem un transport de aer foarte cald din nordul Africii. Agențiile meteo din Portugalia și Spania au anunțat că au transport de praf saharian, dar elementul principal este temperatura foarte ridicată.

Pentru sudul Portugaliei și sudul Spaniei se așteaptă, cu oarecare probabilitate, chiar doborârea recordului absolut european de temperatură – 48 de grade înregistrate în Atena, în 1977. Bineînțeles, nu e sigur dacă se va doborî, dar sunt șanse.

S-a modificat pe continent circulația atmosferică față de iunie și iulie și canicula s-a mutat spre sud-vest, iar valul de căldură s-a mutat spre sud-vest. Avem de a face cu fenomene extreme care lovesc zone din Europa.

Ele sunt legate cauzal, furtunile care apar în celelalte regiuni europene, foarte puternice, sunt și ele legate de aceste perturbații în circulația atmosferei.

Avem o creștere a temperaturii medii globale, iar zona arctică se încălzește cu până la trei ori mai repede decât media globală și nu avem un echilibru. De aici și perturbații foarte mari”, a declarat meteorologul Roxana Bojariu, în direct la Digi24.

Întrebată dacă va urma canicula în România, aceasta a spus:

Deocamdată, noi suntem într-o situație privilegiată și suntem la marginea acestui sistem atmosferic care influențează sud-vestul și centrul Europei.

Nu va fi atât de cald ca în restul Europei, însă vom avea și noi în acest sfârșit de săptămână temperaturi de până la 34 de grade Celsius, vom resimți mai mult aceste grade, pentru că umiditatea este mare, dar nu este vorba despre temperaturi-record precum cele din sud-vestul Europei.

Citește și: ANM a anunțat cum va fi VREMEA în august. Prognoza lunară

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top