Connect with us
VREMEA: Cod galben în 27 de județe - Se anunță ploi însemnate!

Știri

VREMEA: Cod galben în 27 de județe – Se anunță ploi însemnate!

ANM a emis o avertizare cod galben pentru 27 de județe, avertizând că vremea se strică începând de astăzi și până duminică noaptea, iar ploile însemnate își vor face apariția.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi torenţiale, valabilă în 27 de judeţe, începând de sâmbătă, de la ora 14:00, până duminică, la ora 23:00.

Conform ANM, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de munte, precum şi în Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei. Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15 – 20 l/mp şi punctiform 40 -50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi şi în restul teritoriului, însă pe arii mai restrânse, precizează meteorologii.

Judeţele vizate de atenţionarea ANM, la nivelul întregului teritoriu, sunt: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor, Cluj, Mureş, Suceava, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin, iar parţial vor fi afectate judeţele: Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Arad şi Timiş.

Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi la începutul săptămânii viitoare, local şi temporar, în majoritatea regiunilor.

Vremea: Cod Galben nowcasting sâmbătă dimineața în mai multe județe

Mai multe localități din județele Satu Mare și Cluj au intrat sub cod galben până la ora 11.30, semnalând-se frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter de aversă care vor cumula local 25 /mp, grindină de dimensiuni mici.

Localitățile afectate au fost, conform ANM:

Județul Cluj: Huedin, Aghireșu, Baciu, Poieni, Căpușu Mare, Călățele, Negreni, Gârbău, Sânpaul, Mănăstireni, Mărgău, Sâncraiu, Săcuieu, Mărișel, Ciucea, Rișca, Izvoru Crișului, Beliș.

Județul Satu Mare: Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș, Bixad, Turț, Livada, Medieșu Aurit, Ardud, Certeze, Lazuri, Halmeu, Odoreu, Călinești-Oaș, Vetiș, Orașu Nou, Moftin, Păulești, Turulung.

Culciu, Sanislău, Vama, Berveni, Beltiug, Micula, Dorolț, Botiz, Viile Satu Mare, Târșolț, Apa, Căpleni, Gherța Mică, Acâș, Racșa, Cămărzana, Doba, Căuaș, Porumbești, Homoroade, Tiream, Valea Vinului, Foieni, Petrești, Terebești, Urziceni, Craidorolț, Ciumești, Agriș, Cămin;

Citește și: Prognoza meteo pentru lunile iunie și iulie 2018

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top