Connect with us

Știri

După ce soțul ei a murit, a luat o decizie bizară: S-a culcat cu 80 de bărbați însurați. Ce au făcut soțiile acestora

După ce soțul ei a murit, Louise Van Der Velde (ajunsă acum la 43 de ani) s-a hotărât că vrea să își trăiască fiecare zi ca și cum ar fi ultima și să fie cât mai împlinită din punct de vedere sexual.

Louise, care este și mama a doi copii, susține că până acum a făcut amor cu 80 de bărbați însurați și a spus că expresia „până când moartea ne va despărți” este o prostie.

„Să-mi trăiesc viața amoroasă la maximum este munca mea de viață. Consilierea mariajului tradițional eșuează adesea pentru că este bazat pe un model care nu a mai fost schimbat de 150 de ani. Nonsensul ‘până când moartea ne va despărți’ te face să îți asumi că monogamia merge pentru toată lumea. Nu este realistic și nu se potrivește cu firea umană”, susține femeia, într-un interviu acordat celor de la metro.co.uk

Specialista care vrea să facă sex cu cât mai mulți bărbați, mai spune că soțiile partenerilor săi au știut că sunt înșelate, chiar dacă s-au făcut că nu știu.

„Oamenii ar trebui să judece mai puțin și să facă mai mult sex grozav. Viața este prea scurtă să faci sex doar cu un partener”, mai spune Louise Van Der Velde.

Acest comportament al femeii a început chiar în ultimul an de căsătorie, înainte ca bărbatul ei să moară.

„Am decis să îmbrățișăm o relație deschisă cu câțiva ani înainte ca el să moară. Am continuat să fac la fel de atunci. Moartea lui m-a făcut să realizez că trebuie să trăiești din plin și săre z faci fiecai să conteze”, a povestit sexologul.

Louise Van Der Velde ține seminarii pentru cupluri și persoane singure pentru ca aceștia să vorbească în mod deschis despre fanteziile lor și ce își doresc din punct de vedere sexual.

Ea are și un canal de Youtube în care vorbește despre relații și este un personaj cunoscut în mass-media britanică.

Citește și: Ce se întâmplă dacă ai activitate sexuală de două ori într-o oră! Sigur nu te așteptai la asta!

Citește și: De ce trebuie să ai activitate sexuală cât mai des. Concluziile oamenilor de știință

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top