Cantaretul Enrique Iglesias l-a infuriat pe presedintele Sri Lanka. Acesta a invocat „biciuirea cu cozi de pisica de mare”

28.12.2015
Cantaretul Enrique Iglesias l-a infuriat pe presedintele Sri Lanka. Acesta a invocat „biciuirea cu cozi de pisica de mare”

Artistul spaniol Enrique Iglesias a atras furia presedintelui statului Sri Lanka, care isi doreste „biciuirea organizatorilor cu cozi de pisica de mare”.

Presedintele Sri Lanka, Maithripala Sirisena, a declarat ca organizatorii unui concert „indecent” al cantaretului spaniol Enrique Iglesias, desfasurat recent in capitala Colombo, ar trebui sa fie „biciuiti cu cozi de pisica de mare” (peste veninos). Aceasta reprezinta o pedeapsa traditionala in aceasta tara, noteaza editia franceza online a Huffington Post.

In timpul concertului pe care artistul spaniol l-a sustinut pe data de 20 decembrie in capitala Sri Lanka, femeile lesinau in fata starului, urcau pe scena sa-l sarute in timp ce altele isi scoteau hainele si le aruncau spre el, a precizat presedintele in timpul unei intalniri.

„Aceasta atitudine indecenta contravine culturii noastre”, a afirmat acesta. „Nu spun ca aceste femei ar trebui sa fie biciuite cu cozi de pisica de mare, dar cei care au organizat concertul ar trebui sa fie”, a sustinut presedintele.

Pisica de mare este una dintre cele mai periculoase specii de peste, iar coada sa in forma de bici are spini ascutiti. In statul Sri Lanka, biciuirea cu cozile acestui animal era rezervata criminalilor in trecutul indepartat. Acum a ramas doar o expresie folosita in tara pentru a desemna o pedeapsa extrema.

Sri Lanka este o tara conservatoare, unde demonstratiile publice de intimitate, chiar si in randul cuplurilor casatorite, sunt rau vazute, iar cei care se lasa purtati de val au toate sansele sa ajunga in arest.

Fanii din Sri Lanka ai fiului cantaretului Julio Iglesias au platit pana la 350 de dolari pentru a asista la concertul sau, care faca parte din turneul „Love and Sex”, inceput in 2014. Acesta mai cuprinde viitoare concerte la Zagreb, Morelos in Mexic si in Statele Unite.

Sursa foto enriqueiglesias.com