Citeşte legende ale oraşului Timişoara

27.04.2015
Citeşte legende ale oraşului Timişoara

Una dintre faimoasele legende ale Timişoarei constă în Întruparea Fecioarei Maria în duh şi pogorârea ei, din cer, sper locul în care căpitanii răscoalei în frunte cu Gheorghe Doja erau martirizaţi.

În piaţa, care ulterior a fost denumită Maria, se spune că “vinovaţii” erau supuşi la cele mai crunte chinuri posibile iar strigătele lor se auzeau de la mile distanţă, în timp ce credincioşii priveau neputincioşi la ororile comise fără a putea interveni. Iar tocmai când călugării iezuiţi, chemaţi pentru a înălţa imnurile religiose către divinitate, s-au apucat să cânte s-au cutremurat când au văzut chipul fecioarei ce se pogora din cer spre locul schinguirii. Potrivit legendei ei au aşezat pe pământ, exact în locul minunii, într-o cutie de lemn icoana Sfintei Maria, ce a devenit imediat loc de pelerinaj. În 1865 icoana a fost înlocuită cu una din piatră iar comunitatea a ridicat în 1906 o capelă exact lângă statuia Fecioarei Maria.

Altă legendă importantă este cea a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, cel care a fost investit Mitropolit al Banatului chiar în ziua de Sfântul Ilie a anului 1650, la cererea expresă a comunităţii timişorene. De altfel El a devenit şi patronul spiritual al oraşului şi şi-a regăsit locul binemeritat în calendarul ortodox după ce a fost sanctificat. Darul lui, încă de când era mic şi pe care şi l-a exploatat în folosul timişorenilor a fost acela de a face minuni. În vremea în care trăia, aproape de Dumnezeu şi de cele sfinte, în Muntele Atos şi scaunul mitropoliei fusese eliberat, bănăţenii au insistat ca Iosif să le fie părinte.

Iar misterul şi supernaturalul de aici încep: în timp ce se îndrepta spre scaunul bisericesc pentru a fi hirotonosit caii de la trăsura ce-l purta s-au oprit speriaţi în faţă podului mobil ce trebuia să traverseze Dunărea. Cu mâinile apecate pe capul cailor Iosif a reuşit să îi calmeze şi să îi facă să-l conducă pe cealaltă parte. Dar aceasta este doar una dintre minunile lui. Cele mai multe sunt legate în special de bănăţeni.

Se spune că a vindecat un olog de 20 de ani în drumul spre biserică, că în momentul în care cetatea Timişoarei a fost mistuită de un foc puternic, ce avea posibilitatea de a pârjoli tot în cale, s-a rugat atât de puternic încât a început să plouă torenţial şi să potolească focul în câteva minute. Chiar şi după moarte “el a continuat să facă minuni”.

Din câte se pare Timişoara este înconjurată aproape în totalitate de legende supranaturale, de fenomene tămăduitoare, aşa numitele minuni cu care omnul este obişnuit de creştinătate. Astfel, pe lângă copacul care a fost ales de “fulgerul divin” ca loc de închinăciune şi ca temelie pentru biserica cu hramul Sfântului Ilie, o nouă “zicere din popor” are că centru un pom tămăduitor care aparent atrăgea atenţia curioşilor în cartierul Mehala.

Se spune că a existat aici un ulm care secreta un lichid vâscos asemănător mirului cu tot cu mirosul specific. Într-una din zilele anului 1848 un pădurar care avea o rană gravă şi care nu se mai vindeca de ceva vreme a atins seva copacului şi imediat pielea i-a devenit intactă. Pomul se afla în pădurea Cioca, între Mehala şi Săcălaz, iar miracolul înfăptuit a ajuns din vorbă în vorbă, devenind în scurt timp loc de pelerinaj.

Oamenii chiar au construit o troiţă aici, dar cum diavolul nu poate să rânduiască lucrurile pe acest pământ s-a şi întrupat într-un pădurar care a doborât copacul.