El Chapo, baronul drogurilor din Mexic, interviu cu actorul american Sean Penn VIDEO

10.01.2016
El Chapo, baronul drogurilor din Mexic, interviu cu actorul american Sean Penn VIDEO

El Chapo Guzman, baronul drogurilor din Mexic, s-a intors in inchisoarea de maxima securitate din care a evadat in iulie 2015. Inainte de a se intoarce in spatele gratiilor, el a oferit un interviu actorului american Sean Penn.

Potrivit publicatiei Rolling Stone, interviul a fost realizat in urma cu cateva luni, chiar cand El Chapo era urmarit de autoritatile din Mexic si SUA. . Intrevederea dintre Sean Penn si baronul drogurilor a fost aranjata de o actrita mexicana care se ocupa de realizarea unui film despre viata lui El Chapo. Sean Penn stia de proiect si a vrut sa vada daca poate obtine un interviu. Dupa luni de negocieri, seful cartelului Sinaloa a fost de acord ca vorbeasca cu actorul american desi era constient ca este urmarit international.

Sean Penn a povestit pentru revista Rolling Stone ca a zburat de la Los Angeles in Mexic cu un avion privat. Dupa aterizare, actorul si echipa sa au fost preluati chiar de oamenii lui El Chapo si dusi in secret, cu avioane si masini blindate, pana la ascunzatoarea din jungla, o calatorie de 14 ore. Baronul drogurilor si Sean Penn au vorbit mai multe ore si au stabilit sa faca interviul dupa 8 zile. Acunzatoarea a fost atacata de trupele mexicane, asa ca El Chapo si-a inregistrat raspunsurile si i le-a trimis lui Sean Penn pe internet.

Un scurt fragment din interviu a fost postat pe Internet de publicatia amintita. Iata ce spune El Chapo:

Este adevarat ce se spune, ca drogurile distrug oamenii si provoaca mult rau?

„El Chapo” Guzman: Da, este o realitate ca drogurile distrug. Din pacate, acolo unde am crescut nu a existat si nici nu exista alt mijloc prin care sa supravietuiesti. Tot ce fac este sa ma apar. Nimic mult. Caut eu scandal? Niciodata.

Oficialii mexicani au anuntat ca au reusit sa-l prinda pe baronul drogurilor deoarece unii dintre producatorii si actorii contactati de El Chapo pentru filmul biografic au dat informatii autoritatilor.

Joaquin El Chapo Guzman are o avere estimata la peste 1 miliard de euro.