S-a aflat adevărul despre sarcina Adrianei Iliescu! Ce au descoperit medicii în uter, la operaţie: ¨Când m-au tăiat…

În anul 2005, Adriana Iliescu uimea întreaga lume şi devenea mamă pentru prima dată, la vîrsta de 66 de ani, în urma unei proceduri de insemniare artificială.

Fetiţa ei, Eliza, a crescut de atunci şi a devenit o adevărată domnişoară.

Doamna Iliescu a acordat un interviu revistei Qbebe.ro, în care a vorbit despre provocările cu care s-a confruntat când a devenit mamă, ce i-au găsit medicii în uter la operaţie şi cum i s-a schimbat viaţa.

Toată povestea a început în anul 1991, când Adriana Iliescu a aflat din ziar de cazul unei italience care a devenit mamă la vârsta de 60 de ani, cu ajutorul inseminării in vitro.

Au urmat apoi 14 ani de grele încercări. În cele din urmă a ajuns la să primească primul tratament de fertilizare, sub îndrumarea prof. dr. Ioan Munteanu, directorul Maternităţii din Timişoara.

Cativa ani mai tarziu, ea a inceput primul tratament de fertilizare sub indrumarea prof. dr. Ioan Munteanu, directorul Maternitatii din Timisoara.

„Procedura nu este grea, dar a durat foarte mult să-şi dea seama că la vârsta mea mi se potriveşte procedura unei femei de 35 de ani care nu poate rămâne gravidă. Nu a fost nimic special. Problema a fost frica doctorilor, dat fiind vârsta mea”, a spus Adriana Iliescu.

Cu toate acestea, au fost multe voci care au spus că o femeie de vârsta ei nu poate duce o sarcină la capăt. Unii susţineau că placenta, fiind îmbătrânită, nu poate hrăni copilul cum trebuie. Medicii au avut parte de o adevărată surpriză la cezariană,

„Dar când m-au tăiat doctorii la cezariană, placenta mea era ca a unei femei de 35 ani. Citeam în fiecare seară rugăciuni când îmi luam pastila de endocrină.

Am avut instinctul matern, asemeni peştilor care se întorc în anumite locuri pentru a se reproduce. Am ştiut că şi eu voi avea copii…”,a mai spus ea.

Citeşte şi: Cat ia pe luna Adriana Iliescu din pensie!

Acest articol a fost actualizat la: 2018-11-23T15:56:58+02:00 15:56

Vezi comentarii

Share
Scris de
Catalin Nae
Stiri Despre adriana iliescusarcina

Acest site foloseste cookies.

Read More