Un organism care nu a evoluat timp de 2 miliarde de ani, a fost descoperit de cercetători

10.07.2015
Un organism care nu a evoluat timp de 2 miliarde de ani, a fost descoperit de cercetători

Un organism care nu a evoluat de 2 miliarde de ani a fost descoperit de către cercetători în Australia.

O echipă de cercetători a descoperit un tip de organism care susține teoria evoluționistă a lui Darwin. Oamenii de știință au examinat bacterii sulfuroase, ce nu pot fi observabile cu ochiul liber, cu o vechime de 1,8 miliarde de ani descoperite în rocile din apele de lângă coasta vestică a Australiei.

„Pare incredibil că viața nu a evoluat timp de mai bine de două miliarde de ani – aproape jumătate din istoria Pământului”, spune William Schopf, profesor de științe terestre, planetare și spațiale la Universitatea California din Los Angeles.

Mediul în care trăiește acest organism a rămas neschimbat timp de trei miliarde de ani. „Regula biologiei este că nu evoluezi decât dacă mediul fizic și biologic se modifică, ceea ce este în acord cu Darwin”, a declarat William Schopf.

Cu toate acestea, scrierile lui Charles Darwin despre evoluție s-au concentrat mult mai mult pe specii care s-au modificat în decursul timpului decât pe cele care nu au făcut asta.

Fosilele analizate de Shopf datează din timpul unei creșteri substanțiale a nivelurilor de oxigen de pe Terra, moment cunoscut ca Marele Eveniment de Oxidare, despre care cercetătorii cred că a avut loc cu 2,2 – 2,4 miliarde de ani în urmă. Această descoperire a umit oamenii științei care, până acum, credeau că nu există niciun organism care să nu fi evoluat în decursul timpului.

Sursa foto: elytis-hospital.ro