Vecinii credeau că sunt o familie respectabilă, până când poliția a intrat în casa lor. Toată comunitatea a fost șocată când a aflat ADEVĂRUL

05.09.2017
Vecinii credeau că sunt o familie respectabilă, până când poliția a intrat în casa lor. Toată comunitatea a fost șocată când a aflat ADEVĂRUL

Toți locuitorii din orașul american Montclair îi știa sub numele de Richard și Cynthia Murphy. Cei doi păreau să ducă o viață normală și să fie părinți respectabili, dar adevărul era altul.

În realitate, cei doi se numeau Vladimir și Lydia Gurev și erau spioni ruși. Ei, alături de alte opt persoane, au fost arestați, după o operațiune amplă a FBI, care s-a desfășurat în urmă cu câțiva ani.

Conform anchetatorilor, cuplul strângea informații pentru servicii secrete rusești. Cei doi au recunoscut acuzațiile, inclusiv faptul că au intrat în SUA fără să declare că sunt agenți ai unui guvern străin, transmite CNN.

Proprietățile celor doi au fost confiscate în totalitate, iar ei au fost deportați în Rusia, în schimbul a patru agenți pe care Moscova îi condamnase pentru spionaj. Se pare că cei doi agenți infitrați în SUA colectau informații încă din 1990 și au fost prinși deoarece guvernul SUA îi supraveghea de ani de zile pe toți cei care erau suspectați că ar fi spioni.

În cele din urmă serviciile SUA au spart un cod secret pe care acești spioni îl foloseau pentru a comunica cu Moscova, ceea ce a permis autorităților să afle totul despre acțiunile lor.

Citește și: Imagini de INFARCT! Cum a fost această familie la un pas de TRAGEDIE!