Care sunt cele mai răzbunătoare zodii și cum pot fi împăcate

08.10.2020
Care sunt cele mai răzbunătoare zodii și cum pot fi împăcate

Dacă la bine, toți suntem cu zâmbetul pe buze și avem doar cuvinte frumoase la adresa tuturor celor din jur, când suntem supărați, cerul se întunecă și gândurile pozitive dispar în neant. Semnul zodiacal sub care ne-am născut ne influențează destul de mult modul de reacție în situații sensibile. Dacă este să ne luăm după zodii, unele sunt calme chiar și în situații extreme, în timp ce altele tună și fulgeră la cea mai mică nemulțumire.

Zodii răzbunătoare

În categoria zodii răzbunătoare intră Taurul, Gemenii și Scorpionul. Taurul tace și face. Destul de introvertit și taciturn, taurul nu arată pe moment că este deranjat de ceva, însă are grijă să nu uite. Când se supără tare, de cele mai multe ori, doar se înroșește la față, iar dacă este întrebat, spune că nu s-a supărat și nu are nimic. Daaar, nu uită niciun cuvânt și niciun gest care l-a deranjat cândva, și începe să răcească legătura cu cei care l-au supărat. Sunt calmi la prima vedere, dar în interiorul lor se dau niște lupte crâncene, atunci când se află în situații tensionate. Diplomați din fire, sunt foarte rare cazurile în care vor simți să ridice tonul sau să înjure.

 Gemeni

Zodii răzbunătoare. Nativii zodiei Gemeni s-ar răzbuna și pe ei, dacă ar fi posibil. Sunt foarte supărăcioși, reacționează impulsiv, țin supărare foarte mult timp, și se răzbună, de cele mai multe ori, pe moment. Ei nu așteaptă o ocazie anume pentru a-și plăti polițele. Atunci când se enervează, spun tot ce au de spus. De multe ori exagerează conștient, dar nici măcar asta nu îi oprește. Sunt greu de împăcat, pentru că au tendința să-ți reamintească la nesfârșit cât de tare i-ai supărat.

Scorpion

Scorpionii au două faze – ori se enervează greu și îi ține mult, ori se enervează ușor și le și trece repede. Întotdeauna depinde de motivul pentru care s-au enervat. De obicei țin supărare foarte mult timp și le place enorm să-ți amintească peste săptămâni, luni sau ani, ce le-ai spus, cum le-ai spus și cum i-ai supărat. Paradoxal, se întâmplă să fii rău cu ei, să îi jignești și să nu reacționeze și nici să nu se supere. Depinde exclusiv de cum se simt în ziua respectivă și de cum primesc ei niște săgeți.