Știri

Guvernul României îi ameninţă cu instanţa pe medici după greva Sanitas

Guvernul României şi un fost ministru al Sănătăţii de la PNL au pus gând rău medicilor care au protestat astăzi. Ministerul Muncii susţine că a transmis încă de vineri Federaţiei Sanitas că demersul sindical nu respectă legea. Ministerul Sănătăţii se va adresa instanţei de judecată competente pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

„Guvernul înțelege importanța și urgența revendicărilor Sanitas și rămâne deschis dialogului constructiv pentru a găsi soluții responsabile și sustenabile bugetar, în beneficiul personalului din sistemul de sănătate.

Ca și până acum, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice își manifestă disponibilitatea la dialog cu toți partenerii sociali”, scrie în comunicatul de presă.

CITESTE SI: SANITAS anunță GREVĂ generală în sistemul sanitar

CITEŞTE ŞI: Ministerul Sănătății a anunțat suplimentări de ambulanțe la SMURD și SABIF

Eugen Nicolăescu: Sinidicatele sunt manipulate de PSD

Guvernul apelează la responsabilitate în promovarea politicilor salariale. De aceeaşi părere este şi fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu: „Oamenii din sănătate sunt acum în stradă din punctul meu de vedere pentru că sunt manipulaţi.

Sindicatele, împreună cu PSD-ul, mână în mână au zis – lasă că acum, în campanie electorală, facem presiune pe toţi polticienii şi o să vă crească salariile, Eu cred că este un demers criticabil, ca să nu spun mai mult, şi îmi pare rău că unii salariaţi s-au lăsat induşi în eroare, că orice om vrea un salariu mai mare şi e normal să fie aşa”, a declarat acesta, conform News.ro.

„Reașezarea grilei de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice poate fi făcută doar printr-o lege de salarizare unitară”

„De asemenea, trebuie avut în vedere că adoptarea și punerea în aplicare a acestor modificări ar duce la apariția unor inechități noi și la discriminarea altor categorii de personal. Reașezarea grilei de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice poate fi făcută doar printr-o lege de salarizare unitară, asupra căreia Ministerul Muncii a început un amplu proces de consultare cu partenerii sociali.

Pe de altă parte, Ministerul Muncii a transmis de vineri Federației Sanitas că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă și solicită responsabilitate în acțiunile revendicative.

Acte normative în vigoare stabilesc condițiile clare în care poate fi declanșat un conflict de muncă și în care pot fi solicitate majorări salariale”, completează ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în comunicatul emis astăzi, ca reacţie a grevei Sanitas.

„Declanșarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social — nr.62/2011. Astfel, art. 17 alin. (1) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prevede că ‘nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituția României, republicată, care să conducă la creșterea cheltuielilor de personal’ „, se mai spune în comunicat.

Share
Scris de
Daniel Șuta

Acest site foloseste cookies.

Read More