Un bărbat de 41 de ani a fost împușcat la o partidă de vânătoare de mistreți, din localitatea vasluiană Valea lui Darie. Vânătorul a ajuns în stare gravă la spital.
Poliția locală a deschis o anchetă pentru a afla exact cum s-a produs incidentul.
Vânătorul a fost împuşcat de către un coleg în zona abdominală, în timpul unei partide vânătoare. Victima făcea parte dintr-un grup de pasionați ai acestui sport, din județul Iași. Aceștia aveau autorizaţie la vânătoare de mistreţi pe un fond al Direcţiei Silvice Vaslui.
”Am fost sesizaţi la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 11.37 de către un vânător care participa la partida de vânătoare. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Serviciului Arme, Muniţii şi Substanţe periculoase, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a precizat Stefan Sofronie, responsabil presă în cadrul IPJ Vaslui.
Vânătorul este în stare gravă la Spitalul de Urgență Vaslui
Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Ambulanță și a fost transportat de urgență la Spitalul de Urgență din Vaslui.
”Bărbatul de 41 de ani are o plagă împuşcată abdominală, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Pacientul este conştient şi stabil hemodinamic”, a declarat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Citește și: Mama Danei Rogoz a ajutat la prinderea unui hoț din blocul său. Bărbatul a fost împușcat
Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Vaslui au mers la fața locului pentru a stabili condițiile în care s-a produc incidentul. În apelul telefonic la 112 s-a anunțat un accident de vânătoare.