Știri
Dispariția lui Sebastian Ghiță: Poliția spune că nu sunt date că ar fi ieșit din țară
Sebastian Ghiță este dispărut de pe 22 decembrie, când a fost citat la DNA Ploiești. În urma dispariției sale, ministrul de Interne a solicitat o anchetă în cadrului Poliției Române.
În urma acestei anchete s-au constatat că polițiștii de la Poliţia Judeţeană Prahova „au executat activităţi de aducere la îndeplinire a citaţiei procedurale, a mandatului de aducere, precum şi de executare a măsurilor controlului judiciar”. Acestea au avut drept scop completarea materialului probator, fără limitarea libertăţii de mişcare a inculpatului Ghiţă Sebastian”, precizează Poliţia Română.
În plus, Poliția Română arată în comunicat că nu au fost constatate încălcări ale normelor procedurale. În ceea ce priveşte cooperarea interinstituţională s-au dispus măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia.
Poliţia Română precizează că în prezent continuă cercetările pentru punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele lui Sebastian Ghiţă.
Sebastian Ghiță, dispărut de o săptămână
Sebastian Ghiță este dat în consemn la frontieră. Verificările la punctele de trecere a frontierei au fost intensificate. Asta deși până în prezent nu există date care să arate că Ghiță ar fi părăsit țara.
Citește și: Cererea DNA privind arestarea lui Sebastian Ghiță, respinsă
Fostul deputat este căutat de miercurea trecută. El a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România. Fostul deputat nu s-a prezentat, iar ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.