Connect with us
Sebastian Ghiță, dispărut din data de 21 decembrie, află azi dacă va putea părăsi țara. Magistrații judecă contestația DNA.

Știri

Cererea DNA privind arestarea lui Sebastian Ghiță, respinsă

Sebastian Ghiță, dispărut de pe 21 decembrie, află azi dacă poate părăsi țara. Magistrații ÎCCJ judecă, marți, contestația DNA privind ridicarea interdicției de a părăsi țara pentru fostul deputat.

Update, 13:34: Cererea DNA care privește arestarea lui Sebastian Ghiță a fost respinsă de magistrații ÎCCJ. În plus, magistrații mențin interdicția ca fostul deputat să părăsească țara.

Update, 13:20: Procurorii DNA au cerut, marţi, la instanţa supremă, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă. Motivul invocat a fost acela că fostul deputat nu a respectat obligaţiile impuse de controlul judiciar. În plus, există suspiciunea că acesta ar fi părăsit teritoriul ţării.

Știre inițială: Termenul în acest caz a fost preschimbat de două ori, de pe 30 ianuarie pe data de 5 ianuarie 2017, respectiv pe 27.12.2016 la ora 12.00.

Pe 16 decembrie, ÎCCJ a admis solicitarea fostului deputat de ridicare a interdicției de părăsire a țării „fără încuviințarea organului competent”. Este vorba de dosarul în care este judecat alături de foștii șefi ai Parchetului Curții de Apel Ploiești Aurelian Mihăilă și Liviu Tudose, fostul șef al Direcției Generale Anticorupție Prahova, Constantin Isps, și Viorel Dosarul, fost șef al Poliției Județene Prahova.

Decizia de ridicare a interdicției, nedefinitivă și nici executorie, i-a fost înmânată lui Sebastian Ghiță luni dimineață, 19 decembrie. Acesta s-a prezentat atunci la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar, potrivit unui comunicat remis de Poliția Română.

Sebastian Ghiță, dispărut fără urmă de pe 21 decembrie

Fostul deputat a fost citat miercurea trecută, la ora 12, de către procurorii DNA Ploieşti, în dosarul Ponta – Blair. Acesta este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat, în fața procurorilor ajungând doar avocaţii săi. Ulterior fostul deputat fiind dat în consemn la frontieră.

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a solicitat, de urgenţă, şefului Poliţiei Române, efectuarea unei anchete interne. Aceasta privește modul în care au acţionat poliţiştii în cazul dispariţiei fostului deputat Sebastian Ghiţă. Urmează a fi dispuse măsuri în consecinţă, a anunțatIGPR.

Poliţia Română susţine că s-a solicitat sprijin și Poliţiei de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, „până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară”.

Citește și: Sebastian Ghiță, pierdut de polițiștii de la filaj pe DN1. Șoferul acestuia, audiat la IPJ Prahova

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiţă se afla sub supravegherea Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziţia DNA Ploieşti, dar, susţine Poliţia Română, ordonanţa procurorilor „nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului”, relatează mediafax.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top