Stil
Ce să știi despre relația cu un bărbat care are copii
Bărbatul care te atrage are copii. Înainte de a lua o decizie finală, află câteva lucruri despre ce este de făcut într-o astfel de situație. Bineînțeles că a avut o viață înainte de tine, așa cum se întâmplă și în cazul tău. Din relațiile anterioare pot să apară și copii. Așa că, este necesar să se țină cont de ei într-o viitoare relație.
Ce trebuie să știi despre relația cu un bărbat care are copii
Ești pregătită? Pentru că este tată, are alte așteptări de la o nouă relație, alte responsabilități. Deci, acceptă o nouă întâlnire numai după ce te gândești bine înainte. Te simți pregătită pentru o relație serioasă cu el și vei face față provocării?
Copiii sunt pe primul loc. Dacă nu ai copii, poate îți va fi greu să înțelegi. Ei vor fi întodeauna pe primul loc. Nu pentru că pe tine nu te-ar iubi, însă este normal ca cei mici să fie cei mai importanți. Privește situația în felul următor. Dacă sunteți în mijlocul oceanului, barca se scufundă și nu există suficiente veste de salvare, ai face bine să știi să înoți. Ești o persoana posesivă sau geloasă? Atunci nu îți va fi usor să te adaptezi.
Fosta va fi prezentă mereu în viața lui. Poate nu se înțeleg bine, dar având în vedere că au copii împreună, sunt nevoiți să păstreze legătura. Așadar, va fi și ea prezentă în viața voastră. Ești ok cu asta? Gândește-te bine înainte. Ține cont de ceea ce știi despre tine. Dacă devii geloasă, atunci ar putea fi o problemă. Nu ai cum să schimbi situația, trebuie doar să o accepți. Dacă poți. La un moment dat poate chiar va fi nevoie să faceți cunoștință.
Află mai multe despre relația cu un bărbat care are copii
Nu întâlni copiii imediat. Vrea să îi întâlnești copiii după numai câteva întâlniri? Nu este tocmai o idee bună. Făcând asta, înseamnă că are intenții serioase în ceea ce te privește. Tu ești pregătită? Amintește-și că el își dorește stabilitate. Și, dacă mai pui la socoteală și copiii care intră în poveste, asigură-te că eși pregătită pentru acest pas.
CITEȘTE ȘI: Cum ne afectează dezamăgirile în dragoste sănătatea
Planurile vi se pot schimba. Când sau dacă sunt implicați copiii, atunci nu vei fi surprinsă dacă planurile voastre vor fi date peste cap. Poate mama lor nu îi mai poate lua așa cum ați stabilit, deci nu aveți ce face. Sau apare o urgență. Orice este posibil.
Înțelege că există limite. Nu sunt copiii tăi, deci nu poți lua decizii legate de ei, mai ales dacă nu ți se permite să faci asta. În plus, oricât de mult te-ar supăra, nu ai dreptul să țipi la ei sau să îi tratezi de parcă ar fi propriii tăi copii.
Ai răbdare! Nu este usor să fii într-o relație cu un bărbat care are copii. Înarmează-te cu răbdare când ai de-a face cu cei mici. Nu este mereu ușor. Dacă vei considera că poti afce față situației, atunci totul va fi bine.