Vedete
Trupa Voltaj a lansat o piesă dedicată protestelor de aseară
Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a postat pe pagina de Facebook a formaţiei un videoclip.
Artistul de la Voltaj cântă despre România, în contextul protestelor care au avut loc în mai multe oraşe din ţară. Călin Goia face o numărătoare inversă a celor 10 zile în care ordonanţele de urgenţă adoptate marţi de Guvern mai pot fi contestate.
El spune că “dacă România ar putea vorbi, ar spune cam aşa:
“Mai am doar 10 zile de trăit/ Să ştiţi copiii mei că v-am iubit. Mai am doar nouă zile şi apoi voi fi iar prăbuşită în noroi. Mai am opt zile în care să mai strig până am să mă întorc din nou în frig. Mai am doar şapte zile să-i opresc pe cei ce fără milă mă jertfesc. Mai am doar şase zile să mai sper că n-o ajung în întunericul de ieri.
Trupa Voltaj face o numărătoare inversă
Mai am cinci zile şi asta-i tot să mă ridic de jos n-am să mai pot. Mai am doar patru zile să schimb totul, căci lacrimile mele sunt Mureşul şi Oltul. Mai am trei zile şi nicio minune nu va dura mai mult aşa se spune. Mai am doar două zile din păcate vreau să vă văd iar frate lângă frate. Mai am o zi şi doar un singur dor, nu mă lăsaţi, vă rog, să mor!”.
Videoclipul trupei Voltaj avea joi dimineaţă aproape 800.000 de vizualizări pe pagina de Facebook a formaţiei Voltaj şi peste 33.000 de share-uri.
Articole pe aceeași temă:
Florin Iordache, mesaj de ultimă oră după protestele din 1 februarie 2017 din țară
Jandarmeria îi roagă pe cei care au fost la proteste să trimită înregistrări cu cei violenți