CCR dezbate miercuri sau joi speța privind OUG 13

Autor Catalin Nae
CCR dezbate miercuri sau joi speța privind OUG 13
CCR dezbate miercuri sau joi speța privind OUG 13

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat că plenul Curții urmează să se pronunțe asupra admisibilății OUG 13, dată fiind abrogarea acestei Ordonanțe.

Curtea Constituțională va dezbate miercuri sau joi această speță. Ordonanța de modificare a codurilor penale a fost contestată la CCR de CSM, președintele Klaus Iohannis și Avocatul Poporului.

Citește și: Ordonanța de abrogare a fost publicată în Monitorul Oficial

„Marţi primim punctele de vedere ale instituţiilor implicate, iar peste o zi sau două dezbatem. Plenul Curţii va decide dacă dezbatem pe fond OUG 13 sau dacă excepţia de neconstituţionalitate ridicată a devenit inadmisibilă ca urmare a abrogării OUG 13”, a spus Dorneanu, conform Mediafax.