Spiritualitate
Sfântul Ilie 2020 Ce să NU faci sub NICIO FORMĂ pe 20 iulie
Sfântul Ilie este considerat unul dintre cei mai importanți sfinți ai lumii creștine. Este prăznuit anual în data de 20 iulie și este considerat una dintre cele mai complexe figuri din rândul sfinților.
Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. El a răspândit cuvântul Domnului, într-o vreme în care închinarea la idoli era foarte răspândită în regatul Israelului.
Vezi și: Mesaje de Sfantul Ilie. Urari si sms-uri de „la multi ani” pentru cei dragi
Sf. Ilie a fost înălțat la cer într-un car de foc, lăsându-l ca urmaș din porunca lui Dumnezeu pe proorocul Elisei. În noul Testament, se spune că acesta se va arăta la sfârșitul lumii.
În tradiția populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-o căruță cu roți de flăcări și cai albi, înaripați. El tună, trăsnește si lovește dracii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie și că poate provoca furtuni puternice dacă este furios.
Această zi este marcată de mai multe tradiții și obiceiuri din popor.
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Ilie
În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.
De Sfântul Ilie, românii își aminteau și de sufletele morților, în special de sufletele copiilor morți. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera ca morții se veselesc.
Ce să nu faci de Sfântul Ilie
În ziua de Sf. Ilie nu se lucrează, nu se coase, nu se spală și nu este bine să te cerți cu cineva. Se spune că proorocul îi pedepsește pe cei care nu cinstesc această și trimite fenomene meteo precum ar fi trăznete, ploaie, grindină, care ar putea distruge recoltele.