Știri
Două Super Luni în ianuarie 2018. Cum ne influenţează viaţa şi ce destine vor fi schimbate
Prima lună calendaristică a lui 2018 este cât se poate de specială din punct de vedere astronomic, fiind marcată două Luni Pline și o Eclipsă todată de Lună sau „Luna însângerată”.
Fenomenul de Super Lună are loc când astrul ajunge la cea mai mică distanță față de Pământ în timpul rotației sale, când luna este cu aproximativ 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă.
Prima Lună Plină din 2018 a avut loc în noaptea de 1 ianuarie, iar triburile native americane vechi au nimit-o „Luna Lupului” pentru că era timpul anului când cetele de animale încep să urle în afara pădurilor.
Fiind în semnul Racului, Luna Plină din 1 ianuarie pune accentul pe tradiții, familie, tendința de a poseda, de a fi atașat.
Cum ne influențează viaţa cele două Super Luni
Dar această Lună în Rac este luminată de Soarele în Capricorn, cerând un echilibru între sensibilitatea emoțională a Racului și severitatea Capricornului, între atașamentul puternic de familie și atașamentul de carieră, între tendința de ascundere a Racului și nevoia de afirmare a Capricornului.
Cu Luna Plină în Rac gradul 12, cei născuți în jurul datei de 2 din semnele cardinale Rac, Capricorn, Berbec, Balanță (plus, minus trei zile) vor simți influența acestei energii mult mai puternic decât restul nativilor din horoscop, scrie unica.ro.
Pe 31 ianuarie, va avea loc şi cea de-a doua Super Lună din această perioadă, care va fi una „albastră”.
Citeşte şi Horoscop 6 ianuarie 2018. Aceşti nativi se vor distra la maxim
Aspectul astral predominant al zilei – trigonul Mercur-Uranus. Acesta favorizează afirmarea talentelor native şi stimulează ideile bune în afaceri.
Berbec – Horoscop 6 ianuarie 2018
Ceva iti spune sa stai pe loc momentan, sa nu dai frau liber energiei tale debordante inaintea unui drum care nu duce chiar acolo unde sperai.
Intuitia te trage de maneca si spune ca pe undeva ar exista un pericol sau un punct slab care poate strica totul la un moment dat, iar prudenta de acum te va ajuta sa nu risipesti energia fara rost intr-un sens riscant.
Mai chibzuieste, nu te grabi la rezultate rapide si facile, pentru ca vei descoperi ca nu acestea sunt cele mai bune. Eventual gandeste-te si la un plan de rezerva spre care vocea ta interioara deja te impinge subtil.
Taur – Horoscop 6 ianuarie 2018
Porti o discutie intre patru ochi prin intermediul careia afli o multime de informatii mai putin cunoscute, dar cel care iti face marile destainuiri iti cere sa pastrezi secretul asupra celor aflate.
Ti-e foarte greu sa nu mai spui la nimeni, mai ales ca sunt stiri cu un impact emotional maxim. Practic, celalalt iti paseaza tie tot greul acestui secret, eliberandu-se de povara, dar acum esti tu in cea mai dificila postura.
Sa tii totul doar pentru tine, respectand dorinta celuilalt, sau sa transmiti si la altii? Grea alegere…
Gemeni – Horoscop 6 ianuarie 2018
Fii atent la propunerile care ti se fac astazi, pentru ca ele au la baza informatii extrem de utile pe care le poti folosi odata in avantajul propriu.
E un pont bun, o idee concreta de a rezolva o problema, un ajutor amical la nevoie, dar indiferent de forma in care iti este oferit, te scoate dintr-o incurcatura. Nu uita ca orice ajutor se plateste, pentru ca va veni o zi cand si tu vei interveni salvator in problemele altuia, fiind modul ideal de a-i intoarce serviciul de acum.
Pretentiile solide se bazeaza pe un schimb reciproc si echitabil de astfel de gesturi: primesti – dai inapoi!
Rac – Horoscop 6 ianuarie 2018
Ai ceva bani la dispozitie si, atat timp cat ii tii la tine, te simti mai sigur pe situatie si nu ti-e teama de nimic. Daca, insa, apar cheltuieli neprevazute care atenteaza la aceasta rezerva de bani, nu te mai simti la fel de bine.
Nu trebuie sa exagerezi cu economiile si restrictiile ca sa nu scapi de sub control cheltuielile, ci trebuie doar sa-ti administrezi chibzuit banii de care dispui, avand in vedere si perspectivele tale financiare.
Daca nu se apropie salariul, nu da iama prin banii pe care-i ai acum la dispozitie, ci tine-i pentru orice eventualitate.
Leu – Horoscop 6 ianuarie 2018
O noua iubire se poate contura frumos la orizont si e normal sa te cuprinda emotia, nerabdarea, dorinta de a face pasi mari inainte, spre o urmatoare etapa fireasca in relatia voastra.
Iesi in lume, imbraca-te bine, pune accent pe felul cum arati, cum vorbesti, cum te comporti, pentru ca nici nu stii de unde sare iepurele si cineva este cu ochii pe tine.
Poate avea loc o intalnire interesanta cu o persoana care are efecte excelente asupra psihicului tau, descoperind cat de sensibil poti fi in unele momente.
Nu te multumi doar sa primesti gesturile de admiratie, de afectiune, de rasfat, ci ofera si tu in aceeasi masura!
Fecioară – Horoscop 6 ianuarie 2018
E momentul perfect pentru distractie, iar ocazii vor aparea multiple, totul e sa profiti tu de ele din plin! Prietenii te invita sa iesi, dar ai avea chef si de o aventura noua, indiferent in ce plan vrei sa-i dai startul.
Ca e o escapada pe afara sau ca e o aventura romantica, iesind la vanatoare de inimi, te simti bine in pielea ta si te distrezi cu adevarat, cum n-ai mai facut-o demult.
Te comporti ca un copil pus pe sotii care face tot felul de glume cu cei dragi, pentru ca stie ca umorul lui este gustat si corect interpretat de ceilalti.
Balanță – Horoscop 6 ianuarie 2018
Esti suparat de reactia unora, pentru ca tu faci tot posibilul sa-i multumesti, iar ei tot rezervati si distanti raman.
Uneori nici nu merita sa te dai peste cap pentru a sari in ajutorul unora, pentru ca oricum nu-i vei multumi cu nimic si nici nu stiu sa-si arate recunostinta pentru eforturile depuse de tine.
Selecteaza mai sever cine merita ajutorul si prietenia ta, pentru ca ar fi pacat sa consumi inutil timp si energie pentru niste profitori care maine vor uita ce au facut pentru ei.
Scorpion – Horoscop 6 ianuarie 2018
Cat timp urmezi strategia pe care ti-ai propus-o cat mai relaxat, fara stres si fara incrancenare, vei ajunge la visul tau cel mare cu bucurie.
Victoria nu e departe, dar nu trebuie sa dezechilibrezi nimic in urcusul tau: nici sa sari peste etape, nici sa te stresezi mai mult decat e cazul, nici sa te dai peste cap pentru a ajunge mai repede acolo.
Lucrurile pot evolua lent, armonios si bine, incat nici tie nu-ti vine a crede ce frumos se aseaza toate, si asta numai datorita capacitatii tale de a-ti pastra calmul pana la capat.
Nu te enerva pentru nimic in lume, ci ramai zen orice ar fi, si ai sa vezi imediat efectele acestei atitudini!
Săgetător – Horoscop 6 ianuarie 2018
Ocupa-te azi de lucrurile marunte de care nu ai avut timp inainte. Azi ai starea potrivita pentru a te apleca asupra lor cu mai multa rabdare, pe indelete, descoperind unde se ascund de fapt piedicile sau hibele.
Nici nu-ti vine a crede cate lucruri poti sterge azi de pe o lista de sarcini mult prea lunga, dar daca te-ai uita mai bine, ai vedea ca sunt de fapt chestiuni minore care ar putea fi bifate usor.
Ia-le pe toate pe rand, una cate una, si ai sa vezi ca lista de datorii in asteptare se reduce dintr-o data la jumatate doar pentru ca ti-ai propus sa te ocupi de ea astazi.
Cere si ajutorul celor din jurul tau, pentru ca e si de datoria lor deopotriva.
Horoscop 6 ianuarie 2018
Capricorn – Horoscop 6 ianuarie 2018
Se apropie un eveniment demult anuntat, dar de care iti era putin teama, iti crea un sentiment de panica pentru ca nu erai pregatit sa il confrunti.
Nu mai poti amana, trebuie sa spui prezent atunci cand apare, fara a te mai ascunde atata. Mai devreme sau mai tarziu, tot ar fi venit si momentul cu pricina, deci ar fi bine sa accepti situatia oricum ar fi ea, fie ca-ti place, fie ca nu.
Desi nu suna tocmai promitator, vei incepe sa descoperi putin cate putin si ceva care sa-ti convina din toata situatia, ca atare nu-i da cu piciorul din prima.
Vărsător – Horoscop 6 ianuarie 2018
Te simti blocat intr-o zona in care nu se mai intampla nimic si e normal sa fii dezorientat si sa nu mai stii ce sa faci.
Sa lasi lucrurile asa, cu speranta ca se vor rezolva de la sine, sau sa actionezi in vreo directie, ca sa depasesti impasul? Inainte de a face sau decide ceva, ar fi bine sa discuti cu cineva care are mai multa experienta, pentru ca tu te simti, momentan, golit de inspiratie.
Consideri ca ai incercat tot ce se putea face si acum nu mai ai alte idei, ca atare e bine sa ceri ajutor din afara.
Nu incerca sa le faci singur, nu le stii tu chiar pe toate, ca atare discutia de azi poate face brusc lumina in mintea ta si din nimic deja pare sa se nasca totusi ceva!
Pești – Horoscop 6 ianuarie 2018
Tot ce-i frumos se incheie, din pacate, si la un astfel de final de drum ai ajuns si tu azi. Trebuie sa-ti iei ramas bun de la o stare de lucruri care ti-a oferit bucurie, o vreme, de la o persoana care a insemnat ceva pentru sufletul tau sau doar de la o binefacatoare senzatie de liniste care iti va lipsi enorm de acum inainte.
Nimic nu e vesnic, mai ales lucrurile bune care aduc fericire, deci nu te crampona de ceva care se apropie de sfarsit.
Vei trece la o alta etapa care poate veni cu altceva nou si poate la fel de bun, deci spune adio trecutului!