Connect with us
Prognoza meteo: Ce se întâmplă cu vremea astăzi

Vremea

Cum va fi VREMEA în această săptămână! Meteorologii anunță schimbări importante în aceste zile

Vremea s-a răcit puternic zilele trecute, iar de dimineață, în București, un strat subțire de zăpadă era deja depus. Iarna și-a intrat în drepturi, dar se pare că în această săptămână ne așteaptă o vreme schimbătoare.

Meteorologii au emis o informare valabilă până miercuri la ora 20.00, pentru toată țara.

În cursul nopții de luni spre marți (15/16 ianuarie) și în primele ore ale zilei de marți (16 ianuarie) pe arii relativ extinse în sudul și sud-estul teritoriului va ninge în general slab cantitativ. Pe litoral vor fi posibile și precipitații mixte și polei.

Din după-amiaza zilei de marți (16 ianuarie) precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.

La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat și în lapoviță și ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp, cu precădere, în zonele de munte și în sud-vest.

Local se va semnala polei în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, apoi și în Muntenia, Moldova și posibil în Dobrogea.

În zonele de munte temporar vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, în noaptea de marți spre miercuri (16/17 ianuarie) îndeosebi în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar miercuri (17 ianuarie) mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar va atinge viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă, rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.      

În noaptea de luni spre marți (15/16 ianuarie) vremea se va menține geroasă în nordul, nord-estul și centrul țării.

Prognoza meteo marți!

Marți, vremea va deveni în general închisă, iar valorile de temperatură vor fi în creştere semnificativă faţă de luni în aproape toată ţara, numai în primele ore ale dimineţii menţinându-se local ger în nord şi în centru.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 6 grade, cu cele mai mari in sudul Banatului.

Precipitaţiile vor fi în extindere treptată în jumătatea de vest, vor deveni moderate, iar în rest se vor semnala izolat.

La început vor fi mai ales ninsori, însă din orele după-amiezei şi lapoviţă sau ploaie ce vor depune polei local în sudul Banatului, în Oltenia şi în vestul şi sud-vestul Transilvaniei.

Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi la munte, cu peste 70…80 km/h pe creste, apoi şi în estul şi sud-estul ţării, la cote mai reduse, conform REALITATEA TV.

Pronoza meteo miercuri!

Miercuri, temperatura aerului va continua să crească, dar vremea va fi în general închisă.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 grade la Miercurea Ciuc și 10 grade la Constanta.

Pe parcursul zilei vor fi precipitații mixte, chiar ploi în zonele joase de relief, iar în Maramureș, Transilvania, Moldova și pe spații mai mici în Oltenia și Muntenia vor fi depuneri de polei. Î

ncepând de seară în nord, în centru și în est treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

În zona montană vor fi și precipitații mixte în prima parte a zilei, apoi doar ninsori ce vor deveni local consistente.

Vremea în București în săptămâna 15-21 ianuarie!

Luni, 15 ianuarie, ninge în București. Vântul suflă moderat. Temperatura maximă a zilei va fi tot negativă, de -3 grade Celsius.

Marți, 16 ianuarie, ninsoarea se va opri. Cerul va fi înnorat, vântul va sufla slab, iar minima zilei va fi de -4 grade. Maxima va fi una pozitivă, de 1 grad Celsius.

Miercuri, 17 ianuarie, se va încălzi semnificativ, dar va ploua. Temperatura minimă va fi egală cu maxima de marți, de 1 grad Celsius. Temperatura maximă va fi de 7 grade Celsius.

Joi, 18 ianuarie, vom vedea și soarele pe cerul Capitalei. Unul cu dinți! Temperaturile vor fi mai scăzute decât miercuri. Vom avea minima de -3 grade Celsius și maxima de 7 grade.

Vântul va sufla cu 29 de km/h, comparativ cu marți, de exemplu, când se anunță 11 km/h, deci vom resimți temperaturi mai mici.

Vineri, 19 ianuarie, temperaturile zilei sunt cuprinse între -2 și 7 grade Celsius. Vântul se va domoli- 18 km/h, iar soarele va fi prezent pe cerul Bucureștiului.

Sâmbătă, 20 ianuarie, vom avea vreme frumoasă, cu temperaturi cuprinse între 2 și 7 grade Celsius, va fi soare, iar vântul va sufla slab.

Duminică, 21 ianuarie, revin ploile. Odată cu ele și temperatura cea mai ridicată a săptămânii: 11 grade Celsius, cu o minimă de 3 grade.

Citește și: Prognoza ANM pe luna ianuarie!

Citește și: Meteorologii au emis AVERTISMENTUL! Fenomenul rar care va cuprinde Pământul! La ce trebuie să ne așteptăm

1 Comment

1 Comment

  1. Delia

    17 ianuarie 2018 at 9:10

    Interesantă săptămână… pentru țară are 3 zile.Doar în capitală este formată din 7 zile. Mda, miticii nu pot fi neinformați corespunzător.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top