Știri
CCR respinge două dintre sesizările pe Legile Justiției
CCR a discutat joi sesizările formulate de PNL, USR şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind modificările aduse legilor Justiţiei.
Curtea Constituţională a României a anunțat joi că respinge, ca neîntemeiate, sesizările PNL şi USR referitoare la modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, plenul a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport de criticile formulate”, se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, în aceeaşi şedinţă a fost luată în dezbatere şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, formulată de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR.
Deciziile sunt definitive
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale„, precizează CCR.
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi vor fi comunicate preşedintelui României.
Pe 2 mai vor începe dezbaterile în ceea ce privește modificarea Codului penal și de procedură penală, în comisia parlamentară specială pentru Legile Justiției.
„Au fost depuse la Biroul permanent al Senatului trei iniţiative care vizează Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă.
Ca mod de lucru eu v-aş propune aşa – să stabilim împreună ce instituţii sesizăm, să dăm termen de două săptămâni, până în data de 2 mai, la ora 12,00, ca toţi cei care doresc să vină să participe la dezbateri sau să facă amendamente să le poată face, să le transmită comisiei. Citește continuarea AICI.
Legile Justiției: Dezbaterile privind modificarea Codului penal încep pe 2 mai