Connect with us
Dragnea și Dăncilă pun tunurile pe Klaus Iohannis: "Astfel de expresii şi ameninţări le-am văzut prin filme"

Politic

Dragnea și Dăncilă pun tunurile pe Klaus Iohannis: „Astfel de expresii şi ameninţări le-am văzut prin filme”

După ce președintele Klaus Iohannis l-a convocat la Cotroceni pe ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, premierul Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea au reacționat dur la decizia acestuia.

Ameninţarea preşedintelui Klaus Iohannis la adresa premierului Viorica Dăncilă şi Guvernului condus de aceasta este făcută într-un stil mafiot, a susţinut luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al social-democraţilor.

„În ceea ce priveşte convocarea la ordin a ministrului de Externe, este o decizie pe care o va lua doamna prim-ministru după o discuţie cu domnul ministru Meleşcanu. Aici vreau să spun două lucruri.

La discuţia, întâlnirea, singura pe care am avut-o după instalarea guvernului condus de doamna Dăncilă, la Cotroceni, preşedintele Iohannis, doamna prim-ministru şi cu mine, printre alte lucruri convenite s-a convenit că preşedintele sau consilierii prezidenţiali sau şefii de cabinet ai consilierilor prezidenţiali nu convoacă şi nu cer miniştrilor să vină la întâlniri la Cotroceni, ci este o discuţie care are loc între preşedinte şi prim-ministru, preşedintele discută cu primul ministru, îi solicită sau îi spune că vrea să aibă o întâlnire cu un ministru sau cu mai mulţi miniştri şi amândoi convin să aibă loc întâlnirea.

Acest lucru nu s-a respectat niciodată şi va decide doamna prim-ministru ce se întâmplă, pentru că preşedintele nu conduce guvernul, chiar dacă asta îşi doreşte şi orice face guvernul fără să-l întrebe – nici nu poţi să-l întrebi tot timpul, că nu este foarte uşor de găsit – deranjează. Deci va comunica doamna prim-ministru, va comunica ministrul de Externe dacă va avea loc această întâlnire. Asta nu e o problema a PSD”, a declarat Liviu Dragnea, luni, după şedinţa BPN al PSD.

„În legătură cu ameninţarea explicită a preşedintelui Iohannis la adresa primului-ministru, după părerea noastră este făcută într-un stil mafiot, în sensul că ar face bine să facă ce i se spune. Astfel de expresii şi ameninţări le-am văzut prin filme”, a declarat Dragnea, la finalul şedinţei BPN al PSD.

Dăncilă: Dacă își dă acordul primul ministru, Meleșcanu va merge la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să sune la premier dacă vrea să meargă un ministru la Palatul Cotroceni, a declarat luni premierul Viorica Dăncilă, referindu-se la convocarea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, de către şeful statului, la Palatul Cotroceni.

„Dacă vrea să meargă un ministru la Cotroceni, trebuie să vorbească cu primul ministru, aşa este normal. Dânsul (n.r. – Klaus Iohannis) hotărăşte dacă trebuie să sune sau nu. Într-un guvern, ca să chemi un ministru, trebuie să vorbeşti cu primul ministru, aceasta este regula şi această regulă trebuie respectată de toată lumea, cum şi eu respect toate regulile care ţin de preşedinte.

Este opinia dumnealui dacă vrea să meargă ministrul acolo, trebuie să sune. Preşedintele trebuie să sune dacă vrea să meargă un ministru la Cotroceni, suntem totuşi un guvern, există anumite reguli care trebuie respectate de toată lumea”, a declarat Viorica Dăncilă la Parlament, unde a participat la şedinţa BPN al PSD.

Viorica Dăncilă a precizat că Teodor Meleşcanu a discutat cu ea.

„Domnul Meleşcanu a vorbit cu mine, a vorbit cu primul ministru, şi, bineînţeles, dacă îşi va da acordul primul ministru, va merge. Eu nu pot să-mi dau acordul pentru ceva în care nu am fost întrebată”, a menţionat premierul.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, la Blaj, că îl va invita pe ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a îi explica poziţia adoptată de reprezentanţii României la discuţia de la nivelul Serviciului European de Acţiune Externă al UE privind mutarea reprezentanţelor diplomatice în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Citește și: Viorica Dăncilă prinsă cu minciuna. Ce se întâmplă, de fapt, cu vizita Papei Francisc în România

Citește și: Klaus Iohannis se întâlnește marți, la Cotroceni, cu Teodor Meleșcanu

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top