Connect with us
Vladimir Putin a cerut după o discuție cu Președintele Turciei să se renunțe la violență în Fâșia Gaza

Externe

Vladimir Putin a cerut după o discuție cu Președintele Turciei să se renunțe la violență în Fâșia Gaza

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat miercuri ‘să se renunţe la violenţă’ în Fâşia Gaza, la două zile după ce peste 60 de manifestanți palestinieni au murit sub tirurile israeliene.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, Vladimir Putin a ‘subliniat importanţa renunţării la violenţă şi necesitatea stabilirii unui proces eficient de negociere’, se menţionează într-un comunicat al Kremlinului.

‘Este ruşinos că palestinienii au fost atacaţi cu brutalitate sub privirile întregii lumi’, i-a spus la rândul său Erdogan lui Putin, potrivit dpa.

Citește și: Un responsabil Hamas a confirmat că cei mai mulți protestatari uciși în Fâșia Gaza aparțineau acestei grupări

De altfel, preşedintele turc a avut miercuri o serie de discuţii telefonice şi cu alţi lideri mondiali cu privire la tensiunile ce persistă între Israel şi palestinieni, a relatat agenţia de presă Anadolu, citată de dpa.

În afară de Putin, Erdogan a mai vorbit cu cancelarul german Angela Merkel, cu preşedintele iranian Hassan Rouhani, precum şi cu liderii Indoneziei, Qatarului şi Sudanului.

Citește și: Israel, aspru criticat după atacurile de la granița cu Fâșia Gaza

Preşedintele turc lansase marţi un apel la convocarea, vineri, a unei sesiuni extraordinare a Organizaţiei de Cooperare Islamică (OCI), într-o reacţie la moartea a peste 60 de palestinieni sub tirurile israeliene la frontiera între Israel şi Fâşia Gaza.

În acelaşi timp, Rusia – ‘profund preocupată’ de situaţia de la frontiera între Fâşia Gaza şi Israel – se opune ‘extremiştilor’ care utilizează civili la manifestaţii, a declarat miercuri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, informează Reuters, citând Interfax.

Lavrov a spus că este o ‘blasfemie’ să compari cu ‘teroriştii’ zecile de manifestanţi ‘paşnici’ ucişi de tirurile israeliene la frontiera între Israel şi Fâşia Gaza, conform AFP.

‘Eu nu pot fi de acord cu faptul că zecile de civili paşnici, în special copii, inclusiv bebeluşi, care au fost ucişi în aceste incidente, sunt terorişti. Aceasta este o declaraţie blasfematoare‘, a afirmat ministrul de externe rus într-o conferinţă de presă.

Luni, tiruri ale armatei israeliene au ucis zeci de manifestanţi palestinieni, care protestau împotriva transferului Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a atribuit responsabilitatea pentru acest bilanţ sever al victimelor mişcării fundamentaliste Hamas, care controlează de mai bine de zece ani mica enclavă palestiniană.

50 de palestinieni uciși, membri ai grupării Hamas

Un înalt responsabil al grupării militante fundamentaliste Hamas a declarat miercuri că 50 de palestinieni din cei peste 60 ucişi sub tirurile israeliene în timpul protestelor de luni erau membri ai acestei grupări.

Este o afirmaţie neobişnuită din partea unui reprezentant al mişcării Hamas, care a încercat să acrediteze ideea că la protestele de la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza au participat reprezentanţi ai tuturor facţiunilor politice palestiniene.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top