Monden
Vladimir Drăghia a făcut anunțul pe care îl așteptau toți: „Am zis să nu ratăm ocazia”
Miercuri, Vladimir Drăghia a câștigat marele premiu de la Exatlon, în valoare de 100000 de euro. Tot miercuri, fostul concurent a anunțat că va dona toți baniii pentru o fundație care se ocupă de copiii bolnavi.
În urmă cu câteva ore, Vladimir a făcut un anunț care va bucura pe toată lumea. Acesta se întoarce acasă, împreună cu ceilalți concurenți rămași în ultimele zile de concurs. După ce s-au odihnit puțin, Vladimir, Roxana, Ionuț, Ștefan și Alex se întorc în România și îi așteaptă un drum lung.
Citește și:Cum au reacționat fanii Exatlon după ce Vladimir Drăghia a câștigat marele premiu
„Am prins niște internet înainte de a urca în avion și am zis să nu ratăm ocazia de a posta fotografia asta și de a vă mulțumim că ne-ați urmărit, că ați fost cu noi în călătoria asta. Ne vedem acasă!”, a scris Vladimir pe pagina sa de socializare.
Fanii și prietenii au vrut să afle când vor ajunge în România, pentru a-i întâmpina la aeroport.
Citește și: Vladimir Drăghia, câștigătorul Exatlon, primele cuvinte după ce a câștigat FINALA
„Aterizăm luni, la 4 dimineața. La ora aia nu vor fi acolo nici vameșii!”, a spus Vladimir amuzat, care și-a făcut un selfie cu colegii lui. Mulți au observat că marele absent din fotografie este Ionuț, însă Vladimir i-a lămurit imediat.
„Este în dreapta șoferului, doarme.
Cătălin Cazacu a dezvăluit că știa ce are de gând Vladimir să facă cu banii, dacă ia marele premiu
„M-a mișcat când am aflat ce voia să facă cu premiul. Nu știu dacă puteam să fac asta. Eu am știut. M-a apăsat pe mine foarte tare. Mă gândeam că dacă o să câștig eu, am scos un om care voia să facă bine. Eram împăcat! Am simțit momentul că voi pleca. (…). Mi-aș fi dorit ca destinația banilor să se afle abia după finală”, a mai spus Cătălin Cazacu.
ecateina tiproc
2018-05-27T13:42:06+03:00 at 13:42
felicitari DL Vladimir de asa oameni are nevoie Romania jos palaria an fata dv