Știri
Un copil s-a sinucis în Arad. A fost găsit spânzurat în podul casei de sora sa geamănă
Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit spânzurat în podul casei de sora sa geamănă. Din primele informații, copilul nu avea probleme și, deși făcea parte dintr-o familie cu o situație precară, acesta nu avea probleme cu familia sau la școală.
Sora geamănă care l-a găsit este în stare de șoc. Motivele care l-ar fi împins la acest gest sunt inexplicabile. Anchetatorii nu au găsit nicio scrisoare de adio.
„În data de 26 mai, în jurul orelor 22:00, în podul unui imobil de pe raza localității Șiria a fost găsit spânzurat un copil de 13 ani. În urma verificărilor efectuate de o echipă de specialiști criminali, la nivelul corpului nu au fost indentificate urme de violență, iar corpul adolescentului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Se continuă cercetările pentru a stabili care au fost motivele care l-au determinat pe tânăr la acest gest necugetat”, a declarat, contactată de Special Arad, purtătorul de cuvânt din cadrul IJP Arad, Lorena Radu.
Citește și: Crimă oribilă în Capitală. Un băiat de 9 ani și-a înjunghiat bunica
Copilul va fi înmormântat astăzi la Șiria, potrivit banatulazi.ro.
Te-ar putea interesa și: Crimă în București: Mărturia băiatului de 9 ani care și-a ucis bunica
Crimă în București! Un copil de nouă ani și-a ucis bunica, înfigându-i un cuțit în zona gâtului. Acest caz a șocat opinia publică și toată lumea se întreabă cum puștiul a putut sa recurgă la un asemenea gest.
Nepotul a fost cel care a sunat la 112 și și-a mărturisit fapta operatorului.
„Am lovit-o cu cuțitul pe bunica, îi curge sânge!”, a spus copilul.
O vecină a familiei a declarat că băiatul vorbea foarte urât atât cu alţi copii, cât şi cu adulţii. Părinţii ar fi fost avertizaţi privind comportamentul său, dar nu au făcut nimic.
Copilul a fost audiat marți seară de poliţişti, împreună cu mama lui. Potrivit unor surse din anchetă, se pare că bunica nu şi-ar fi lăsat nepotul să se joace la calculator şi de aici ar fi pornit conflictul. Citește continuarea AICI.