Connect with us
Pensia a crescut, dar veniturile pensionarilor scad! Ce se întâmplă cu medicamentele compensate

Știri

Pensia a crescut, dar veniturile pensionarilor scad! Ce se întâmplă cu medicamentele compensate

Punctul de pensie a fost majorat de la 1 iulie la 1.100 de lei, de la 1.000. Pensiile au crescut astfel cu 10%, dar, paradoxal, mai mulți pensionari vor avea de acum încolo mai puțini bani.

n România, pentru pensionarii care au pensie mai mică de 900 de lei – prag stabilit anul trecut de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate-, medicamentele sunt compensate cu 90%, pentru că la așa venituri nu-și pot permite să le cumpere.

Or, cei care acum, după majorarea punctului de pensie, sar fie și cu un leu peste acest prag, nu mai primesc medicamentele cu reducerea uriașă, ci trebuie să le plătească.

Situația a fost confirmată de medicii de familie, dar și de asociațiile de pensionari.

Situația a fost semnalată, prima oară, de un medic de familie, al cărui post a devenit viral pe Facebook, care s-a văzut pusă în fața situației neplăcute de a comunica ea pacienților că nu mai au dreptul la compensate și, evident, s-a ales și cu admonestările de rigoare, deși nu are absolut nicio vină în toată situația.

Citește și: Noi promisiuni ale PSD pentru pensionari. Ce ar urma să se întâmple până 2020 cu pensia

„Care mama voastră creșteți pensiile, dar nu le spuneți pensionarilor care v-au votat că nu mai pot beneficia de compensarea de 90% dacă depășesc cu 1 leu limita de 900 lei??!!

De ce ne lăsați, mă, pe noi, cei care intră în contact primul cu pacientul să îi explicăm asta?!

De ce trebuie, mă, scârbelor ordinare să înghit eu toate insultele și nemulțumirile pacienților că v-ați gândit voi, niște paraziți, să-i mințiți că le creșteți calitatea vieții cu 5 lei, dar vor plăti, de fapt mai mult pentru medicamente?!

De ce eu, medicul de familie trebuie să explic toate mârșăviile pe care le faceți voi?

De ce să plătim, mă, noi, penalizari?? (…)

De ce suntem noi medicii de familie cei care luăm toate bobârnacele?”, a răbufnit dr. Roxana Gangiu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top