Horoscop
Horoscop 15 octombrie 2018 – Noi începuturi pentru gemeni
Horoscop 15 octombrie 2018. Gemenii au parte de noi începuturi.
Horoscop 15 octombrie 2018 BERBEC
Ai curaj să visezi, să trasezi o direcţie de evoluţie a planurilor tale, pe câteva zile sau luni de acum înainte, pentru că eşti într-un moment în care imaginaţia dă roade. Nu sunt doar vise frumoase, dar imposibile, ci chiar planuri palpabile, care înaintează pas cu pas spre ceea ce va deveni într-o zi realitate.
Primul pas în acest joc de construcţie e să-i dai voie creativităţii să ridice tot ceea ce vrei să obţii. Nu-ţi încorseta inspiraţia, nu pune piedici nici măcar celor mai îndrăzneţe gânduri, pentru că ele sunt totuşi posibile. Eliberează-te de limite, de interdicţii impuse de alţii sau de tine însuţi şi zbori uşor către vârful spre care înaintezi cu elan.
Horoscop 15 octombrie 2018 TAUR
Conştiinţa nu te lasă să faci un lucru cu care nu poţi fi de acord, şi bine faci, altfel ai regreta mai târziu că nu te-ai oprit la timp. Îţi dai seama că acel lucru face cuiva rău, ori ţie, ori altuia, că nu e ceva corect, legal sau moral, că încalcă unele reguli scrise sau nescrise, deci cel mai bine ar fi să spui nu oricărei ispite.
Doar lucrurile deja verificate, bine documentate, care au fost deja aplicate în practică merită puse în valoare azi, ca atare nu emite păreri dacă nu ai la bază şi date certe, nu te apuca de ceva fără să ai informaţii despre evenimente similare de succes. Ai grijă mai ales la tranzacţiile care nu au contracte la bază.
Horoscop 15 octombrie 2018 GEMENI
Totul se învaţă, nu devii specialist peste noapte, ca atare nu pretinde de la tine performanţă fără să exersezi suficient! Eşti abia la începutul unui proiect care evoluează promiţător, dar încearcă să-ţi domoleşti nerăbdarea, pentru că e cale lungă până la apogeul visat.
Important e că în fiecare zi care te duce spre acel ţel mai înveţi ceva important, mai pui o cărămidă la edificiul pe care îl ridici, într-un antrenament riguros şi ambiţios către succes. Nu te opri din această evoluţie, chiar dacă e lentă, dar important e că tot ce acumulezi se adună într-un tot unitar de care eşti mândru. Îţi place cum te formezi, conştient că totul se clădeşte pas cu pas, prin practică.
Horoscop 15 octombrie 2018 RAC
Schimbul de informaţii ca de la maestru la elev se face de câteva ori pe parcursul zilei: ba eşti profesor, ba eşti elev. Treci prin situaţii foarte contradictorii, când ori arăţi lumii cât de priceput eşti într-un anumit domeniu, în timp ce, pe alte planuri, parcă abia acum faci primii paşi.
Totul e să-ţi recunoşti nivelul cu demnitate: acolo unde eşti experimentat şi ai în spate un bagaj bogat de cunoştinţe, vorbeşte cu încredere şi împărtăşeşte şi altora tot ceea ce ştii. Dar acolo unde nu ştii nimic, nu încerca să ascunzi acest lucru, ci admite cu un zâmbet pe buze că eşti novice şi aştepţi lecţii de la alţii.
Horoscop 15 octombrie 2018 LEU
Aşa cum îi vezi tu pe colaboratorii tăi, la fel te privesc şi ei pe tine, semn că ţi-ai găsit nişte companioni buni cu care eşti pe aceeaşi lungime de undă. Vă apreciaţi la fel de mult unii pe alţii, vă ascultaţi reciproc părerile şi criticile, şi din unirea forţelor voastre se naşte un proiect care va mulţumi pe toată lumea.
Rareori poţi avea asemenea noroc de a găsi oameni care să-ţi semene şi care să te completeze atât de bine, ca atare profită de această perfectă armonizare de idei, de energii, de fapte, pentru a face paşi mari înainte spre un succes comun.
Horoscop 15 octombrie 2018 FECIOARĂ
Te simţi bine în lumea largă, chiar şi printre oameni complet necunoscuţi, pentru că ceilalţi îţi inspiră deplină siguranţă. Vorbeşti extrem de uşor cu oricine, cunoşti oameni pe care îi placi şi îi admiri, oameni care îţi insuflă o personalitate puternică demnă de admiraţie şi respect.
Rareori ai aşa noroc de a întâlni oameni de asemenea calibru, tocmai de aceea vei profita de fiecare moment în care stai în preajma lor. Parcă te încarcă şi pe tine de încredere, de putere, de curaj şi, datorită exemplului lor, eşti pregătit de orice confruntare de forţe.
Horoscop 15 octombrie 2018 BALANȚĂ
Dacă vezi că planurile tale au ajuns într-un punct critic, nu are rost să le duci în acelaşi stil mai departe, pentru că risipeşti energia fără a ajunge la roadele visate. Piedicile de acum, starea aceasta ne derută şi neputinţă care te încearcă sunt de fapt un semnal de alarmă că trebuie să schimbi ceva în planurile tale.
O cât de mică modificare de direcţie, de ritm, de optică, poate genera mai apoi un val întreg de rezultate pozitive. Chiar dacă schimbarea pare acum minoră, aproape insesizabilă, după o vreme va genera alte şi alte schimbări de sens ca într-un final să descoperi că ai evoluat pe un cu totul alt drum decât credeai la început. Schimbă doar o cifră, doar un gând, doar un pas mai într-o parte…
Horoscop 15 octombrie 2018 SCORPION
Viaţa e o şcoală continuă de la care ai ocazia să înveţi noi şi noi lucruri interesante. Nu se vor termina niciodată lecţiile de viaţă, deci fii mereu deschis spre poveţe înţelepte de la cei inteligenţi, de sfaturi practice de la cei bătrâni, de idei salvatoare din cărţi şi manuale.
Nu te opri deci din studiu! Azi însă a venit vremea ca şi tu să predai altora ceva din experienţa ta, pentru că inspiri maturitate, seriozitate, prestanţă, încredere şi multă lume va bate la uşa ta căutând o îndrumare. O vei oferi cu dragă inimă, pentru că ai cunoştinţe solide, bogate, bine documentate din domeniul în care eşti consultat.
Horoscop 15 octombrie 2018 SĂGETĂTOR
Îţi sunt recunoscute talentele în domeniul comunicării, dar azi poţi excela în tot ce este legat de scris. Nimeni nu te întrece când te aşezi la computer şi scrii rapid texte din orice domeniu, dar azi parcă ţi se suflă în cască ce să scrii! E o inspiraţie divină care nici tu nu ştii de ce este alimentată, dar cuvintele vin cu o uşurinţă incredibilă.
Ai putea avea succes maxim dacă munca ta implică acest gen de comunicare, deci pune mâna şi scrie acel mesaj care te poate pune mai bine în valoare. De exemplu o lucrare scrisă sau publicată prin care te remarci în faţa lumii, sau pur şi simplu depui undeva o cerere scrisă care se va soluţiona mult mai repede, semn că ai turnat în acele cuvinte un dram de noroc. Foloseşte acest talent!
Horoscop 15 octombrie 2018 CAPRICORN
Eşti impulsionat de un gând nou, incitant, atractiv, care devine mistuitor pentru o fire pătimaşă ca tine. Nu te laşi până nu-i dai startul şi nu-l pui pe o linie ascendentă ca apoi să-l alimentezi cu multă energie pozitivă ca să evolueze repede spre scopul propus.
Nerăbdarea creşte tocmai pentru că ai maximă încredere în acest ţel şi eşti foarte convins că vei ajunge acolo prin forţe proprii. Nimeni nu te poate opri acum din avânt, eşti mult prea montat în această direcţie şi nu te mai poţi opri până nu ajungi la capăt, la împlinirea marelui tău vis care te atrage ca un magnet irezistibil. E perfectă atitudinea aceasta de învingător convins că poate orice îşi pune în cap!
Horoscop 15 octombrie 2018 VĂRSĂTOR
Iubirea nu înseamnă a-i cere celuilalt să se schimbe pentru a fi aşa cum îţi doreşti tu, ci să-l iubeşti aşa cum e, fără a încerca să-l transformi într-o marionetă.
Vei înţelege asta şi azi, printr-un moment care te sfătuieşte să renunţi la vise, la anumite aşteptări, poate imposibile, la un anumit standard şi să te mulţumeşti sincer cu ceea ce primeşti. Iubirea cere de multe ori renunţări şi compromisuri, dând dovadă de flexibilitate şi capacitate de adaptare la realitate. Vei vedea că vei primi mai mult decât te aştepţi dacă nu ridici ştacheta prea sus!
Horoscop 15 octombrie 2018 PEȘTI
Luptă cu starea de apatie şi oboseală care te-a copleşit. Nu te simţi în apele tale, aşa e, te apasă emoţii negative, vini sau supărări peste care nu poţi trece, de aceea ai nevoie de ceva care să te scoată din această pasă, iar miracolul… chiar apare!
Totul e ca şi tu să profiţi de şansa care ţi se oferă şi care îţi poate abate imediat gândurile de la ceea ce te frământă. Nu sta singur în această zi şi, dacă nimeni nu te invită la o aventură, fii tu cel care mobilizează gaşca de prieteni sau familia la ceva palpitant care să vă dea tuturor chef de viaţă şi de distracţie.
Horoscop zilnic oferit de ACVARIA.COM.