Externe
Tren deraiat în Taiwan: există cel puțin 17 victime
Un tren a deraiat în Taiwan și 17 persoane și-au pierdut viața, iar alte 120 au fost rănite. Tragedia a avut loc în estul statului Taiwan, conform agențiilor DPA, EFE și Reuters care transmit știrea.
310 pasageri se aflau la bord
Premierul este profund îngrijorat de siguranța călătorilor din această țară, iar guvernul central al Taiwanului s-a întrunit de urgență în urma nefericitului eveniment.
Administrația Căilor Ferate Taiwaneze a anunțat prin intermediul unui comunicat că accidentul s-a produs în Suao, provincia Yilan.
Cinci din cele opt vagoane ale trenului s-au răsturnat, iar locomotiva a sărit de pe șine într-o curbă și s-a izbit de un stâlp de ciment.
Televiziunea locală, CTI, a difuzat imaginile greu de privit cu momentul impactului dintre locomotivă și stâlp.
Nu se știu deocamdată cauzele acestui accident feroviar, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a afla cum a fost posibil un astfel de eveniment nefericit.
Este vorba despre trenul Puyuma Expres 6432 care circula pe ruta Shulin-Taitung și avea 310 pasageri la bord. Trenul a deraiat la ora locală 16:58 (8:58 GMT).
CITESTE SI: Când se va repeta cutremurul din 1977? Seismologii și astrologii au o teorie interesantă