Știri
Dr. Monica Pop: „Pacientul era deja albastru, mai urma doar să nu mai respire!”
Dr. Monica Pop a povestit duminică, la „De-a viața ascunselea”, câteva dintre momentele extrem de tensionate pe care le-a trăit de-a lungul carierei sale de medic.
„Am văzut zilele trecute istoria cu Andreea Bălan și mi-am adus aminte că am trăit, nu de multe ori, dar am văzut lucruri de genul acesta, și e o atmoferă pe care nu o poate înțelege nimeni decât dacă vede așa ceva.
Îmi aduc aminte că eram studenți și la Colțea era un pacient internat acolo care a făcut stop-cardiac în fața noastră, la vizită. Noi ne-am strâns una lângă alta, l-au pus pe jos și au început manevrele de resuscitare. Nu se auzea nici musca, decât ceea ce spunea doctorul. N-am cuvinte să vă spun ce atmosferă era.
Citește și: Monica Gabor a dezvăluit ce boală are fetița sa. Ce spune Monica Pop despre această afecțiune
Dacă se termină cu bine, aplaudă și plânge lumea acolo – e ceva absolut extraordinar. Și eu consider că a salva viața unui om e ceva care nu se poate niciodată compensa cu nimic în lumea asta. Am văzut copil de două luni făcând stop-cardiac și resuscitat. Ne uitam la medic ca la un Dumnezeu, noi colegii lui.
Am ttrecut și eu prin niște momente. A venit un tânăr care s-a lovit la ochi și avea dureri mari. S-a dus la o asistentă și a cerut o fiolă de algocalmin, el știind că e alergic. Asistenta i-a dat, nu l-a întrebat. Eu eram de gardă. Și l-a un moment dat mi-a dat portăreasa telefon: ‘cel pe care l-ați internat mai devreme e roșu la față tot și se plimbă pe aici, prin hol. Am sărit ca un arc pentru că mi-am dat seama”, povestește Monica Pop.