Connect with us
Noi modificări aduse de Legea Pensiilor. Ce se întâmplă cu stagiile de cotizare ale salariaților

Economic

Noi modificări aduse de Legea Pensiilor. Ce se întâmplă cu stagiile de cotizare ale salariaților

Muncitorii români care lucrează la angajatori mai puțin onești sunt în pericol! Au avut loc modificări foarte importante la stagiile de cotizare ale salariaților, după publicare pe data de 9 iulie în monitorul Oficial a noi Legi a Pensiilor!

Ce se întâmplă cu stagiile de cotizare ale salariaților

Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii aduce o modificare extrem de importantă modalității în care se stabilește stagiul de cotizare pentru pensie. Modificarea aduce prejudicii în primul rând angajaților, care pot avea de suferit în urma neglijenței sau chiar a actelor de rea-voință de care poate da dovadă angajatorul.

Actul normativ prevede că vor fi considerate stagiu de cotizare doar perioadele pentru care asiguraţilor li s-au plătit contribuţiile pentru pensii (CAS) în sistemul public. În prezent, perioadele asigurate sunt cele pentru care s-a datorat CAS, chiar dacă unii angajatori nu virează contribuțiile la stat din rea-voință.

Ce se întâmplă cu stagiile de cotizare ale salariaților

Ce se întâmplă cu stagiile de cotizare ale salariaților

Angajatul trebuie să-și verifice periodic angajatorul

Așadar, salariații pentru care nu a fost virată contribuția la pensii de către angajator nu vor putea fructifica respectivele perioade de neplată la stabilirea pensiei. Pentru ca o perioadă de muncă să fie luată în calcul ca stagiu de cotizare, va fi nevoie de plata efectivă a CAS pentru salariatul respectiv, plată care va rămâne, ca acum, în sarcina angajatorului.

Așadar, fiecare angajat trebuie să se transforme într-un adevărat detectiv și să urmărească dacă angajatorul său este unul de bună credință, verificând în fiecare lună dacă acesta a virat contribuțiile.

În acest moment, cei interesați au mai multe metode de a afla dacă firma a achitat contribuțiile sociale. O primă metodă ar fi să ceară de la departamentul de resurse umane al firmei sau instituției la care lucrează un document oficial, semnat și ștampilat, în acest sens. Însă nu este o metodă sigură, deoarece ar trebui să verifice acest lucru în fiecare lună.

A doua metodă și cea mai sigură este să te adresezi Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Pe bază de cerere personală, aceasta îți poate arăta exact dacă actualul angajator sau cei anteriori s-au achitat de sarcini. Nici această metodă nu poate fi făcută chiar în fiecare lună. Trebuie precizat însă că modificarea legislativă intră în vigoare abia începând cu 2021.

Andrei Petrescu este redactor Huff.ro, colaboreaza cu site-ul de 6 ani. Poate fi contact pe adresa andrei@huff.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top