Connect with us
Pensiile parlamentarilor. Președintele a promulgat legea privind pensiile speciale

Economic

Pensiile parlamentarilor. Președintele a promulgat legea privind pensiile speciale

Legea privind eliminarea pensiilor speciale ale ale senatorilor și deputaților, adoptată săptămâna trecută de Parlament, a fost promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis. Acesta este unul dintre cele mai importante subiecte ale momentului, care a provocat o mulțime de controverse în rândul foștilor oameni politici.

Legea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, promulgată

Pe data de 17 februarie s-a votat pentru eliminarea pensiilor speciale pe care le primesc parlamentarii. Toate partidele, cu excepția UDMR, au votat pro acestei inițiative, cu excepția celor de la UDMR. Cei 30 de senatori au fost prezenți, însă au refuzat să-și exprime votul.

Încă de la început, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a susţinut că proiectul este “perfect constituţional”, în timp ce deputatul PNL Florin Roman a susţinut că proiectul va avea mari probleme de constituţionalitate.

La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a afirmat că amendamentele posibil neconstituţionale din proiectul legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor au fost depuse de USR şi PNL.

Astăzi, legea privind eliminarea acestor pensii a fost promulgată de președinte. Potrivit proiectului tocmai adoptat,  nu se vor mai acorda nici pensiile aflate în plată.

Asociația Foștilor Parlamentari a înaintat o petiției Avocatului Poporului în care cerea sesizarea Curții Constituționale de faptul că această lege ar fi neconstituțională. Petiția susținea că este „discriminatoriu” ca cmagistrații să primească pensie specială, iar parlamentarii, să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

Avocatul Poporului a declarat că a primit această petiție și a vorbit cu asociația, căreia i-a explicat de ce nu poate înainta o astfel de sesizare.

„Nu am sesizat Curtea Constituțională. Termenul a expirat ieri. Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate”, a declarat Renate Weber.

Ce zic parlamentarii despre pensiile speciale

Conform Europa Liberă, Corneliu Ciontu, Vasilescu Gavrilă, Ion Basgan, Marcel Chiriţescu, Ion Coja, Nicolae Gheorghiof Titu, Gheorghe Glăvan și Maria Lazăr, foști aleși în Camera Deputaților sau în Senat, se opun eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Aceștia au explicat că legea nu este nici corectă, nici constituțională și cred că este, de fapt, o măsură populistă, pentru că este dreptul lor să primească aceste sume, cu ajutorul cărora și-ar plăti și ratele la bancă.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top