Zilnic
Horoscop 30 octombrie 2019. Pe Berbeci îi așteaptă un mare noroc
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019. Urmează o zi în care ne concentrăm pe partea spirituală, ne apropie de Dumnezeu, ne liniștim și putem să privim în sufletul nostru și să vedme cu adevărat unde ne doare.
Berbecii vor avea parte de un mare noroc, însă trebuie să fie dispuși să îl primească. Taurii sunt la un nou început de drum și sunt plini de entuziasm. Racii vor suferi din dragoste și depinde doar de ei să se ridice din propria cenusă.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Berbec
Nici n-ai idee ce noroc te vizitează astăzi, totul e să fii pe fază şi să nu-l respingi. Poate veni prin intermediul unui mesager pe care trebuie să-l primeşti cu braţele deschise, cu bucurie pe chip, cu prietenie în suflet, pentru că are numai lucruri frumoase să-ţi transmită. Treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a întâlni pe cineva care poate deveni azi marele noroc pentru tine. Stai cu ochii atent la oamenii cu care te intersectezi astăzi, pentru că unul din ei joacă un rol cheie, de salvator într-un moment important pentru planurile tale actuale. El e eroul tău, astăzi!
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Taur
Se deschide un capitol nou în planurile tale profesionale şi, ca la orice început de drum, şi cuprins de entuziasm şi de pasiune. Îţi place tot ce-i nou, tot ce-i provocator şi te pune la treabă, de aceea nu vei sta să te gândeşti mult înainte de a-i da startul. Te implici trup şi suflet în noua etapă tocmai începută, conştient că rezultatele finale depinde numai de efortul pe care îl investeşti în ce ţi-ai propus. Nu e ceva uşor de atins, nici nu ţi se oferă pe tavă, dar deţii toate calităţile să ajungi la rezultate de top, deci munceşte!
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Gemeni
La încărcătura de energie care planează în aer, ar trebui să te ocupi azi de cele mai complicate sau îndrăzneţe proiecte pentru că acum e momentul cel mai bun ca să le dai startul. Eşti bine motivat, determinarea e la cote maxime, ai şi un bagaj de energie fizică supra dimensionat, deci aştepţi doar scânteia care să te trimită în luptă. Aceasta vine de la un colaborator care te stimulează atât de bine cu povestirile sale motivaţionale, încât abia aştepţi să-i dai drumul. Rezultatele vor apărea foarte repede dacă nu reduci ritmul acesta alert cu care ai pornit totul, deci hai, la drum, cu încredere deplină în succesul final!
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Rac
Suferinţele din amor nu ocolesc pe nimeni iar azi dai şi tu piept cu o astfel de situaţie în care simţi că inima ţi se umple de tristeţe. Simţi că se destramă un vis frumos, că ceea ce credeai că e pe placul tău are de fapt şi o faţă ascunsă ce te face să suferi iar iluziile se risipesc precum baloanele de săpun. Dacă nu eşti tu, direct, vizat de astfel de momente cu încărcătură emoţională negativă, atunci suferi pentru altcineva drag ţie de parcă ar fi propriile tale probleme. Pui suflet în necazurile sale şi cauţi o soluţie în locul lui.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Leu
Pregăteşte-te pentru un hop greu de trecut, mai bine zis imposibil de trecut ca atare poate fi finalul brusc al unei etape. Vezi cu ochii tăi cum tot ce ai construit până acum se dărâmă, pentru că nu ai ales bine momentul în care ai pornit sau nu ai urmat căile corecte pentru a ajunge la ce ţi-ai propus. E nevoie de un abandon, să pui punct aici unei situaţii, fără a mai încerca să redresezi nimic, pentru că nu mai e în avantajul tău. Un rămas bun categoric, un blocaj total sau destrămarea completă a unui plan sunt decizii radicale pe care trebuie să le iei pe loc.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Fecioară
Apare şansa unei noi relaţii sau iei decizii în cuplul deja format, pentru acum că se trasează următorii paşi într-un plan important pentru viitor. Eşti pus pe fapte mari, dai naştere unor idei măreţe şi unor planuri deosebite în care e implicat şi partenerul. Eşti în faţa unui nou început şi pe umerii tăi cad cele mai grele decizii, dar eşti persoana potrivită s-o faci! Relaţia de cuplu capătă o tentă raţională, deci s-ar putea spune că iubeşti mai mult cu capul decât cu inima, ceea ce constituie un avantaj pentru cei îndrăgostiţi până peste urechi, pentru că aşa poţi păstra contactul cu realitatea şi poţi gândi limpede.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Balanță
Nu te aştepta ca toate să-ţi meargă strună la serviciu, deoarece vei avea mereu impresia că există ceva sau cineva care se opune planurilor tale. Nu găseşti colaboratori cooperanţi, şefii au mereu ceva de criticat iar contactul cu autorităţile este de-a dreptul anevoios. Cel mai greu e să treci peste birocraţia iritantă, pentru că peste tot eşti trimis la plimbare de câte un funcţionar nervos. Stresul se acumulează iar rezultatele zilei sunt mult sub aşteptări din cauza nervilor generaţi de oameni obositori.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Scorpion
Dacă intuiţia îţi spune că cineva din grupul în care te afli are ceva de ascuns, ar fi bine să-l descoperi înainte de a te induce în eroare! Fii foarte exigent atunci când accepţi sfaturi de la cei din jurul tău, pentru că s-ar putea să asculţi nişte informaţii greşite, poate chiar rău intenţionate, transmise de un fals prieten. Urmăreşte ceva şi primul pas e să te trimită pe o pistă greşită prin datele pe care ţi le pune la dispoziţie. Dacă lucrezi într-un anturaj mai numeros, ia în serios doar acele informaţii care se confirmă din mai multe surse, semn că sunt verificate şi acceptate de mai multă lume.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Săgetător
Lucrurile sfinte sunt cea mai mare preocupare a zilei de azi, pentru că ai o orientare cu totul specială spre tot ce e legat de divinitate, biserică, de această latură mai sensibilă a vieţii. Probabil stai de vorbă cu cineva care are un efect major asupra ta prin astfel de discuţii cu tentă spirituală (cu un duhovnic, cu un teolog, cu un credincios practicant) şi te regăseşti foarte bine în spusele sale. Eşti gata să-l urmezi într-o călătorie spirituală ce are ca punct de pornire religia, relaţia ci divinitatea, pentru că rezonezi perfect cu acest domeniu. Nu e fanatism religios, e credinţă pură şi demonstrezi cât de puternică ţi-e credinţa!
Horoscop zilnic 29 octombrie 2019 – Capricorn
Este o zi de succes în care toate ar trebui să-ţi meargă ca pe roate! Ai şansa de a colabora cu oameni deosebiţi, de a fi primit sub aripa protectoare a unei persoane importante sau de a învăţa o mulţime de lucruri interesante ce vor avea un rol major de acum înainte în viaţa ta, mai ales în plan profesional. Ţi se umple inima de o pasiune nouă, eşti entuziasmat, plin de energie, dornic să ajungi cât mai repede la ţelul pe care ţi l-ai propus, iar evoluţia rapidă a lucrurilor te determină de depui şi mai multă pasiune, ca să ţi se împlinească visul.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Vărsător
Munceşti mult, cu plăcere şi cu spor, pentru că roadele eforturilor tale se văd şi sunt apreciate de cei cărora le dedici. Şefii te laudă, clienţii sunt mulţumiţi şi, cu asemenea cuvinte de încurajare care vin de pretutindeni, satisfacţia muncii împlinite e la cote maxime, ceea ce te motivează să dai şi mai mult din tine! Ai mari speranţe de la ceea ce te aşteaptă la finalul proiectului la care îţi aduci din plin contribuţia, convins vă va ieşi ceva de răsunet, cu care te vei putea mândri în faţa oricui sau care va conta mult în carieră, de acum încolo.
Horoscop zilnic 30 octombrie 2019 – Pești
Direcţia pe care o ai la dispoziţie duce la rezultate concrete, dar dezavantajul e că durează mult până ajungi acolo. Când vezi că se prelungeşte prea mult perioada de aşteptare, îţi cam pierzi interesul pentru ceea ce făceai iniţial şi deja începi să cauţi alternative. Nu trebuie să renunţi la ceva doar pentru că e cale lungă până la rezultatele visate, pentru că, cel puţin în cazul tău, cele mai bune planuri sunt cele care se clădesc lent şi în care ai suficient timp la dispoziţie pentru a le aşeza pe toate la locul potrivit.
Horoscop zilnic oferit de Acvaria.