Economic
Somaj tehnic ce este somajul tehnic și ce salariu primești. Nu se face cerere
Multe companii își trimit angajații în șomaj tehnic, acesta este prevăzut în legea muncii și este reglementat de stat prin noile măsuri de sprijinire a companiilor. Așa cum vă spuneam într-un articol anterior, somajul tehnic intervine atunci când compania întâmpină dificultăți financiare, tehnologice sau în cazul măsurii luate în starea de urgență de închidere a unor localuri.
Somaj tehnic – Ce dreturi ai
Conform codului muncii, somajul tehnic este posibil să fie acordat de companie în situații extreme, atunci când sunt dificultăți financiare sau tehnologice. După măsura luată de Ministerul Afacerilor Interne, sute de mii de români au intrat în somaj tehnic.
Conform legislației angajatorul poate obliga angajații să intre în somaj tehnic fară acordul acestora și asta presuspune suspendarea contractelor de muncă pe o perioadă determinată și plata salariului de minim 75% din brut, conform legii.
De asemenea în somajul tehnic, angajatul nu poate beneficia și de ajutor de șomaj pentru că relația de muncă nu a încetat ci este doar suspendată?
Pot lucra în altă parte în somaj tehnic?
Nu, pentru că ești în continuare angajat la compania care te-a bagat în somaj tehnic.
Iau bonuri de masă?
Nu se acorda bonuri de masă sau prime în perioada de somaj tehnic.
Trebuie să fac cerere pentru șomajul tehnic?
Șomajul tehnic nu se face la cerea angajatului, ci la decizia angajatorului. Dacă doriți puteți face cerere de concediu, cerere de concediu fară plată sau cere de acordare zile libere pe durata scolilor închise dacă aveți copii sub 12 ani.
Alte informații despre somajul tehnic
Angajații plasați în șomaj tehnic sunt mereu la dispoziția angajatorului și sunt obligați să revină la muncă atunci când compania își reia activitatea. Aceștia vor fi informați de superiorul de serviciu sau de departamentul de resurse umane dacă perioada se scurtează sau prelungește.
Care este perioada maximă de somaj tehnic?
Nelimitată. Atâta vreme cât compania nu intra în faliment.
Guvernul suportă costurile cu șomajul tehnic
Ludovic Orban a anunțat astăzi ca statul va deconta în 30 de zile costurile cu șomajul tehnic ale companiilor, dar nu mai mult de media salariului brut, adica 3000 de ei.
Ce avantaje va aduce trimiterea angajatilor in somaj tehnic?
Somajul tehnic este reglementat de Codul muncii care, la art. 53, face urmatoarele precizari privind intreruperea sau reducerea activitatii angajatorului:
Art. 53
(1) Pe durata reducerii si/sau a intreruperii temporare a activitatii, salariatii implicati in activitatea redusa sau intrerupta, care nu mai desfasoara activitate, beneficiaza de o indemnizatie, platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
(2) Pe durata reducerii si/sau a intreruperii temporare prevazute la alin. (1), salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avand oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii.
Cu alte cuvinte, trimiteti oamenii acasa pentru perioada necesara, fara ca asta sa insemne incetarea raporturilor de munca. Ei raman in continuare angajatii dvs. si vor veni la lucru imediat ce ii veti chema din nou.
Iar dvs., angajatorul, reduceti astfel nu numai cheltuielile cu salariile si contributiile, ci si cheltuielile indirecte pe care le atrage dupa sine simpla prezenta a unui angajat in firma: consumabile, decontari diverse, energie electrica, apa la baie, convorbiri telefonice in interes personal.
janica
27 aprilie 2020 at 12:46
Buna ziua,
Somajul tehnic este platit de stat numai pe perioada starii de urgenta?
Multumim!
Florescu Vasile
23 aprilie 2020 at 9:54
Buna,ziua eu am intrat în șomaj tehnic din 30 Martie și nu am primit nici un ban până acum oare după cât timp vine acel șomaj poate spune cineva? Multumesc
Adrian Vrauko
23 aprilie 2020 at 12:36
Buna ziua,
Pe luna martie aveti doar 2 zile de somaj tehnic, respectiv ziua de 30 si 31. Banii vor ajunge la dumneavoastra imediat dupa ce compania incaseaza de la stat decontul sau in ziua de salariu. Daca sunteti în somaj tehnic și toata luna aprilie, in mai veti primi banii pentru aprilie in ziua datei de salariu.
Andrei
22 aprilie 2020 at 17:40
Daca am fost angajat prima data in viata si am lucrat numai 3 luni, mai pot intra in somaj tehnic?
Adrian Vrauko
22 aprilie 2020 at 18:06
Daca nu sunteti angajat, nu. Somajul tehnic sa da doar celor care sunt angajati.
dunareanul
20 aprilie 2020 at 14:34
Daca ti se suspenda contractul de munca si patronul te cheama la servici 13 ore ori 15 zile pe luna in schimb cu alt angajat pe aceeasi schema, dar iti ofera 650 lei salariu ,ce fel de relatie de munca este aceasta?Patronul nu plateste contributii CASS si CAS Numarul de ore lucrate este ca pentru o norma intreaga.Cum vi se pare?E corect?sa profiti de nevoile de subzistenta ale angajatului?Verifica cineva in teren daca se aplica legea?Sau tot din birou.
mariana
13 aprilie 2020 at 12:07
Vrau sa primesc mesaje pe e-mail. Multumesc membru PNL
Liliana
6 aprilie 2020 at 8:28
Poți fii în șomaj tehnic și în același timp să și muncești în cadrul aceleiași firme?
Lidia Belej
2 aprilie 2020 at 16:15
Cei pensionați care au un contract de munca tot de 8 ore la privat mai întra în șomaj tehnic? Sau se închide contractul de munca?
Adrian Vrauko
2 aprilie 2020 at 16:17
Pot fi trimiși și cei pensionați în somaj tehnic
Nicoleta
2 aprilie 2020 at 3:18
Mai pot lucra de exemplu cu un contract pe 2h daca sunt în șomaj tehnic multumesc
Niculae Lenua
10 aprilie 2020 at 21:21
In mod normal puteai sa ai doua contracte de munca înainte de criza , unul cu opt ore si unul parțial . Si se putea sa nu intri in șomaj tehnic la amândouă . Părerea mea, ca se poate un program fractie, atâta timp cat vei putea reveni imediat ce angajatorul , unde ai șomaj tehnic , reia activitatea .
Cornel
29 martie 2020 at 15:42
Ce somaj tehnic ? Stăpînul sclavilor , patronul , a trimis acasa pe toata lumea in fara plata . Firma s-a
inchis . Scurt . Pe patronul neamț nici in şosete nu-l doare de angajati .
Contractul in acest caz devine hirtie igienica .
ALEX
25 martie 2020 at 15:04
Salutari.
Sunteti siguri de aceasta informatie oferita? -> „pot lucra în altă parte în somaj tehnic? nu, pentru că ești în continuare angajat la compania care te-a bagat în somaj tehnic.”
Daca da, m-ar ajuta si un document oficial care sa ateste acest lucru. Daca nu, cred ca ar trebui sa corectati, pentru a nu induce oamenii in eroare.
Adrian Vrauko
25 martie 2020 at 16:30
Nu puteti lucra in alta parte legal pentru ca aveti un contract de munca suspendat nu incheiat. Mai precis pe durata șomajului tehnic, relația cu angajatorul tău nu încetează este doar suspendată.
Puteți lucra cu alt tip de contracte nu contracte individuale de munca, carti de muncă în termeni mai cunoscuti, de exemplu contract de prestari servicii, colaborare, drepturi de autor etc.